Jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea publică la meciul dintre F.C. Botoşani şi Petrolul Ploieşti

Jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea publică la meciul dintre F.C. Botoşani şi Petrolul Ploieşti

Vineri, 04 martie a.c., începând cu ora 20.30, 66 de jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică la meciul de fotbal disputat de F.C. Botoşani pe teren propriu, în compania echipei Petrolul Ploieşti, în cooperare cu efective de poliţie, pompieri, poliţie locală şi  reprezentanţi ai firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul stadionului.

Nouăsprezece suporteri prahoveni şi patru botoşăneni au interdicţie de a pătrunde pe stadion la acest meci de fotbal, în urma sancţiunilor contravenţionale complementare primite pentru încălcarea prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei la competiţiile sportive.
Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porţilor de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente.

Reamintim spectatorilor că le este interzis să pătrundă în incinta stadionului sub influenţa băuturilor alcoolice sau să consume băuturi alcoolice în incinta acestuia, persoanele care săvârşesc aceste fapte fiind pasibile de a fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 250 - 750 lei sau cu prestarea a 100 -150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 6 luni, conform prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive .

De asemenea, spectatorii au obligaţia de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârşirea unor fapte cu violenţă îndreptate împotriva jucătorilor, oficialilor, spectatorilor sau forţelor de ordine.

Stirea anterioara

Ai nevoie de lemn, vrei să faci o afacere profitabilă? Înscriete la licitație pentru vânzare masă lemnoasă fasonată

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.