Prima zi a săptămânii prevenirii criminalității debutează cu activități de prevenire a discriminării

Prima zi a săptămânii prevenirii criminalității debutează cu activități de prevenire a discriminării

S-a lansat la nivel național SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII, o manifestare deja devenită tradiție.

Tematica zilei de luni, 23 mai, este PREVENIREA DISCRIMINĂRII – un bun prilej de discuții despre consecințele pe care acest comportament le are. Din păcate, foarte des judecăm, etichetăm, după tot felul de criterii, iar copiii, văzând astfel de comportamente, preiau acest model la rândul lor comportându-se astfel cu alți copii. Aspectul fizic, faptul că poartă ochelari de vedere sau aparat dentar, vestimentația, ori faptul că unii părinți sunt divorțați, vacanțele scumpe, culoarea pielii și lista poate mult continua, sunt unele dintre lucrurile cele mai des întâlnite printre discriminările dintre copii. Cu toții avem dreputire egale, iar discriminarea generează suferință, deseori transpusă în agresivitate!

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost în mijlocul elevilor clasei a XIa A din cadrul Liceului Pedagogic Nicolae Iorga Botoșani pentru a marca acest eveniment. Discuțiile s-au centrat pe prezentarea notiunilor generale privind discriminarea, tipuri de stereotipuri întâlnite în viața cotidiană, precum și modul de raportare la aceste aspecte.

Recomandările polițiștilor au îndemnat la toleranța, responsabilitate,cunoașterea drepturilor și obligațiilor în astfel de situații.

Stirea anterioara

Autoturism cu numere false depistat în trafic la Dersca

Stirea Urmatoare

Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.