Reparați coșurile de fum! Acoperișul unei case din Racovăț cuprins de flăcări

Reparați coșurile de fum! Acoperișul unei case din Racovăț cuprins de flăcări

Un incendiu s-a produs, vineri dimineață, 22 noiembrie 2024, într-o gospodărie din localitatea Racovăț. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietar.  

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pomârla. Aceștia au constatat faptul că ardea o parte din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu cuprindă întregul imobil.

Proprietara a primit îngrijiri medicale la fața locului întrucât a suferit un atac de panică, dar a refuzat transportul la spital. 

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum deteriorat.

Stirea anterioara

Un botoșănean a vrut să se îmbogățească!! A oferit spre închiriere un apartament și a încasat chiria pentru o locuință care nu era al lui

Stirea Urmatoare

PSD guvernează pentru România

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.