Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Scene de groază la Dorohoi! Doi tineri care demolau o casă au fost surprinși sub dărâmături - FOTO
Scene de groază petrecute în dimineața zilei de miercuri, 19 iunie 2019, pe strada Dumbrava Roșie din Dorohoi.
Din primele cercetări se pare că mai multe persoane ajutau la demolarea unei case, iar la un moment dat un perete a căzut peste doi tineri. Unul dintre ei, Alexandru Z., în vârstă de 18 ani, din sat Mlenăuți, comuna Hudești, a reușit să iasă singur. Celălalt, Denis S., în vârstă de 16 ani, tot din satul Mlenăuți, comuna Hudești, a rămas captiv sub dărâmături.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, un echipaj de ambulanță din cadrul SJA și un echipaj de poliție. Pompierii militari sosiți la fața locului au reușit să îl scoată pe tânăr de sub dărâmături și l-au predat echipajului de ambulanță care l-a preluat împreună cu cealaltă victimă și i-au transportat de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Sursa: DorohoiNews.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.