Decizie intermediară luată de RAR până la deblocarea situației din stațiile ITP
Traficul de persoane este un fenomen în creştere în județul Botoşani
Traficul de persoane devine o problemă care necesită noi măsuri şi metode din ce în ce mai personalizate de lucru. Specialişti din mai multe instituţii ale statului s-au întâlnit joi, 30 iulie, la Prefectură pentru a discuta despre noi modalităţi de colaborare în vederea prevenirii traficului de persoane şi pentru protecţia şi asistenţa botoşănenilor ce ajung, indiferent de vârstă, victime ale acestui flagel.
În cadrul şedinţei de constituire a grupului judeţean patronat de Centrul Regional împotriva Traficului de Persoane Suceava (CRTP), datele prezentate au fost în măsură să îngrijoreze autorităţile. Comisarul Corneliu Corduneanu, din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, a explicat că în judeţ fenomenul este în creştere, victime căzând, în special, minorii. „Copiii sunt exploataţi, este un trafic de minori pe plan local, mai ales. Traficanţii s-au specializat: se poartă frumos cu victimele, le dau o parte din bani, iar copiii se feresc de poliţişti, nu dau declaraţiii… E din ce în ce mai greu de lucrat în acest domeniu.”, a precizat comisarul din cadrul SCCO.
De cealaltă parte, în Penitenciarul Botoşani îşi ispăşesc pedeapsa 32 de persoane condamnate pentru trafic de persoane. Provenind din N-E-ul ţării, aceştia, aşa cum a arătat comisarul Liviu Piloş, se consideră la rândul lor victime, apărându-se în spatele declaraţiilor de genul „aşa-zisele victime ştiau despre ce e vorba, au fost de acord cu ceea ce urmau să facă.”
Grupul de lucru pentru realizarea cooperării în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane a stabilit o serie de proceduri de lucru, a convenit asupra centrului judeţean de cazare a victimelor adulte şi a primit asigurări de la Felicia Mihai, unul dintre specialiştii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru soluţionarea şi pe viitor a eventualelor urgenţe în care sunt implicaţi minorii. „Am dori să putem contacta mai multe ONG-uri din Botoşani specializate în domeniul asistenţei şi consilierii pshihologice pentru victimele traficului de persoane. Dacă Instituţia Prefectului ne-ar sprijini, cred că s-ar putea rezolva şi această problemă.”, a fost solicitarea subcomisarului Liliana Orza, coordonatorul CRTP Suceava. Aceasta a primit asigurări din partea subprefectului Gelu Ţigănucă, potrivit cărora Prefectura se va implica în următoarea perioadă în realizarea unei baze de date cu ONG-uri active. Reprezentanţii acestora vor fi invitaţila o întâlnire menită să asigure şi această verigă a protecţiei persoanelor vulnerabile ce cad victime diverselor genuri de trafic de persoane.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.