Accident TERIBIL. Membrii trupei DJ Project au fost răniți după ce un TIR s-a răsturnat peste mașina lor - FOTO

Accident TERIBIL. Membrii trupei DJ Project au fost răniți după ce un TIR s-a răsturnat peste mașina lor - FOTO

Membrii trupei Dj Project, accident grav de mașină, luni seara, pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii vâlcene Milcoiu. Aceștia au fost transportați de urgență la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vâlcea, medicul Adrian Popescu, persoanele rănite în urma accidentului rutier de pe DN7 sunt patru bărbaţi şi o femeie. Ei au vârste între 22 şi 56 de ani. Femeia rănită este în vârstă de 22 de ani. După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că tirul, înmatriculat în Bihor, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (curbă deosebit de periculoasă la dreapta), s-a răsturnat pe sensul opus de mers, acroşând două autoturisme. Şoferul autotrenului şi patru persoane aflate în cele două autoturisme au fost rănite şi au fost transportate la spital. Trei dintre victime au suferit politraumatisme.

„Printre răniţi se află şi membri ai trupei DJ Project. Şoferul tirului, un bărbat de 56 de ani, a suferit o plagă tăiată la gât şi escoriaţii la nivelul feţei. În autoturismul care a fost lovit direct de tir se aflau: D.C., în vârstă de 50 de ani, H.J., în vârstă de 45 de ani şi S.M.M., în vârstă de 22 de ani. În cel de-al doilea autoturism lovit de tir se afla B.L., în vârstă de 29 de ani”, a precizat Gabriel Popescu, potrivit Agerpres.

Update: Primele informații despre starea de sănătate a membrilor trupei Dj Project, după accidentul de luni seara, produs pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Milcoiu. Aceștia au fost transportați de urgență la spital.

Membrii trupei Dj Project au trecut prin clipe de groază luni seara, după ce au susținut primul concert în formulă nouă, alături de solista Mira. Pentru aceștia, seara s-a încheiat într-un mod dureros. Potrivit surselor Libertatea.ro, Gino Manzotti este în stare gravă la spitalul din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, Mira și Max, colegii acestora de trupă, au suferit răni grave.

„Gino, împreună cu solista cea nouă, Mira, se aflau în aceeași mașină. Sunt amândoi la spital, Gino Manzotti are o fractură costală și este lovit la cap. Mira are o fractură de piramidă nazală. Max se afla în altă mașină. Gino va rămâne în această noapte sub supravegherea medicilor, iar mâine dimineață va fi transportat la un spital din Capitală. Au avut primul lor concert în această formulă și se îndreptau spre București, acasă la Gino”, au declarat surse pentru Libertatea.

De asemenea surse din Spitalul de Urgență Râmnicu-Vâlcea au declarat pentru Libertatea ca unul dintre cei doi DJ a suferit o fractură costală, celălalt are o tasare de vertebră, în timp ce Mira are o fractură de piramidă nazală și o vertebră fisurată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vâlcea, medicul Adrian Popescu, persoanele rănite în urma accidentului rutier de pe DN7 sunt patru bărbaţi şi o femeie. Ei au vârste între 22 şi 56 de ani. Trei dintre victime au suferit politraumatisme.

„Printre răniţi se aflau şi membri ai trupei DJ Project. Şoferul tirului, un bărbat de 56 de ani, a suferit o plagă tăiată la gât şi escoriaţii la nivelul feţei. În autoturismul care a fost lovit direct de tir se aflau: D.C., în vârstă de 50 de ani, H.J., în vârstă de 45 de ani şi S.M.M., în vârstă de 22 de ani. În cel de-al doilea autoturism lovit de tir se afla B.L., în vârstă de 29 de ani”, a precizat Gabriel Popescu.

Stirea anterioara

Un renumit medic a fost găsit împușcat în garajul locuinței sale!

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.