Asia Express le-a schimbat total planurile. Cine vor fi nașii de cununie pentru Speak și Ștefania
S-au cunoscut la sfârșitul anului 2016, atunci când el suferea enorm după despărțirea de Adelina Pestrițu. Câteva luni mai târziu, Speak și-a luat inima în dinți și a invitat-o în oraș pe Ștefania, o tânără de 22 de ani, care l-a cucerit prin naturalețea și veselia sa.
Au trecut trei ani de atunci, iar cei doi artiști formează unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din showbizz. Acum, numele lui Speak și al Ștefaniei se află pe buzele tuturor, totul după apariția în ultimul sezon al emisiunii Asia Express, în care au reușit să ajungă până în finală alături de Sorin Bontea și Răzvan Fodor. Datorită simplității și bunului simț de care au dat dovadă, cei doi au reușit să câștige inimile a milioane de telespectatori și să câștige un aport uriaș de imagine. Experiența Asia Express va fi, fără dar și poate, una de neuitat pentru cei doi cântăreți.
Au început planurile de nuntă!
În semifinala show-ului care s-a filmat în Filipine și Taiwan, Speak a cerut-o de soție pe Ștefania, iar ea a acceptat printre hohote de plâns:
„Mi-a demonstrat că nu este falsă și că are toate calitățile pe care eu le caut de atâția ani la o femeie. Sunt absolut convins că ea este femeia cu care îmi doresc să îmi petrec tot restul vieții și este pentru prima dată când mă simt în largul meu alături de o femeie. Înainte de toate, noi suntem cei mai buni prieteni, nu există secrete între noi. Am cerut-o în cadrul emisiunii pentru ca am vrut să fie ceva unic, un moment pe care nici unul nu îl va uita niciodată”, a declarat Speak.
Cei doi au demarat deja pregătirile pentru nuntă, iar Impact.ro a aflat cine ar putea fi nașii lor de cununie: “În acest moment, amândoi își doresc ca nași să le fie Sorin Bontea și soția lui. Speak și Ștefania s-au apropiat extrem de mult de Sorin, cu care au legat o strânsă legătură de prietenie după încheierea show-ului.
Pur și simplu sunt pe aceeași lungime de undă, există o chimie deosebită acolo. Amândoi consideră că Sorin are o căsnicie demnă de luat ca exemplu și că ar putea fi un părinte spiritual fantastic”, ne-au declarant apropiați ai proaspeților logodiți. Sursa: playtech.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.