O fostă Miss România a renunțat la cariera în televiziune și a început o nouă viață „Mi-am făcut damblaua cu Bucureștiul, acum trebuie să mă ocup și de mine”

O fostă Miss România a renunțat la cariera în televiziune și a început o nouă viață „Mi-am făcut damblaua cu Bucureștiul, acum trebuie să mă ocup și de mine”

Ioana Filimon (32 de ani), fotomodelul care în 2016 a câștigat titlul de Miss România, după care s-a remarcat în show-urile de televiziune, a decis să facă o schimbare majoră în cariera sa.

Astfel, conform Cancan.ro, una dintre cele ma frumoase femei din România a decis să iasă din viața publică și din showbiz, angajându-se la aeroportul din Timișoara, la salonul VIP, urmând să se ocupe cu plecările externe.

Ca urmare, Ioana Filimon s-a mutat din București și a pus capăt colaborărilor din televiziune, bruneta remarcându-se în trecut cu lipsa sa de inhibiții și cu ”nebuniile” făcute la emisiuni precum „Bravo, ai stil!”, “Ferma vedetelor” sau „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

„La București nu mai vreau să mă întorc! Vreau să mă retrag din lumina reflectoarelor. Dau viața de Capitală pe Timișoara, gata! Nu știu dacă e vorba neapărat de vârstă, dar acum e mai bine pentru mine să-mi văd de treburile mele. Mi-am făcut damblaua cu Bucureștiul, am stat acolo, am tot făcut chestii, acum trebuie să mă ocup și de mine și de viitorul meu”, a declarat Ioana Filimon.

Stirea anterioara

Cătălin Silegeanu: „Dezvoltarea municipiului Botoșani este sacadată... Nu se poate identifica o elită politică”

Stirea Urmatoare

Intervenția salvatoare a polițiștilor din Vlăsinești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.