Reacția lui Rică Răducanu după ce s-a discutat interzicerea reclamelor TV la jocurile de noroc

Reacția lui Rică Răducanu după ce s-a discutat interzicerea reclamelor TV la jocurile de noroc

Anul trecut s-a aflat că Rică Răducanu e dependent de jocurile de noroc și că nu știe cum să scape de acest obicei. Acum, după ce CNA a votat interzicerea publicității la pariuri în susținerea unui proiect de lege care intră în Parlament, fostul fotbalist susține că își dorește ca sălile de jocuri de noroc să fie închise definitiv, așa nu ar mai juca nici el, nu ar mai cheltui banii.

„Eu aș vrea să le închidă de tot, să închidă toate sălile de jocuri de noroc, pentru că devii dependent de ele. Soția mea ar fi fericită, vă spun sincer, pentru că n-aș mai toca banii. E belea mare cu astea, nu te lași cât trăiești, e mult mai puternic decât tine”, a răbufnit Rică Răducanu pentru impact.ro. 

Și a continuat: „Te duci, sperând că vei câștiga, ca să mai faci un ban în plus, căci viață e grea. Cu acest gând, al câștigului, intrăm cu toții la păcănele. Eu stau pe acolo și câte 2-3 ore, unde să mă mai duc? Mai socializez și eu, că antrenamente nu am, afară e tare frig”, a încheiat el.

În urmă cu mulți ani de zile, Rică Răducanu, 76 de ani, lucra alături de Viorel Lis, care a fost primar. La finalul programului, ei mergeau împreună la păcănele. „La pariurile sportive nu joc, nu-mi place, iar când eram jucător de fotbal, nici nu aveam voie. Am însă altă belea. M-a învățat Viorel Lis cu păcănelele, e ca o boală în oase. Eram consilierul lui și, la sfârșitul programului, îmi zicea: „Hai, Rică, să mergem la păcănele!”. Vă spun, este boală grea, toată lumea mă ceartă”, a povestit acesta acum câteva luni, într-un interviu pentru playtech.ro.

Rică Răducanu are o pensie de 1.800 de lei, însă nu se atinge de acei bani, pentru că soția sa are grijă să se ocupe de plățile pentru casă. Fostul mare sportiv nu se ferește să recunoască faptul că uneori mai împrumută bani pentru a băga la jocurile de noroc. „De unde dracu bani, eu n-am! Mai iei de la unul, de la altul, tot speri să câștigi ceva. Din pensia mea, doar dacă prind ceva, că mi-o ia nevastă-mea. Nu pun mâna pe pensie, ăia sunt bani minați, trebuie să plătim gazele și lumina, astfel, cum să trăim?”, a mai spus Rică Răducanu pentru aceeași sursă. Sursa: libertatea.ro
 

Stirea anterioara

Un sortiment de pâine te poate ajuta să slăbești

Stirea Urmatoare

Alertă de gripă aviară la Mihail Kogălniceanu! Mai multe păsări de curte au murit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.