Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Zilele de doliu național îl lasă pe Ștefan Bănică fără concerte. Ce spune artistul?
Guvernul României a aprobat o hotărâre privind stabilirea a trei zile de doliu (14-15-16 decembrie), perioadă în care toate manifestările artistice, culturale și sportive programate sunt anulate.
Ștefan Bănică Jr avea programate concertele pe 15 și 16 și 17 decembrie urmând să-l țină doar pe cel fixat pe 17 decembrie. Este puțin probabil să stabilească noi date înaintea Crăciunului, practic laitmotivul spectacolelor sale deja tradiționale, căci pe 18, 19, 20 decembrie sunt programați actorii din Las Fierbinți cu spectacole de Stand Up Comedy.
Tot pe 20 Ștefan Bănică Jr se va afla la Cluj-Napoca (Sala Polivalentă).
Artistul a declarat pentru Libertatea.ro, că face eforturi să le stabilească noi date, până în ajunul Crăciunului, căci întreg repertoriul spectacolului este focalizat pe marea sărbătoare creștină.
Funeraliile Regelui Mihai: Guvernul a anunțat doliu național pe 14, 15 și 16 decembrie
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind stabilirea a trei zile de doliu național pentru decesul Regelui Mihai I, în 14, 15 și 16 decembrie, a declarat premierul Mihai Tudose, citat de Realitatea TV.
Potrivit unui comunicat al Executivului, reprezentanții Guvernului și cei ai Casei Regale au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire în care au discutat modul de implicare a instituțiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naționale în memoria Majestății Sale Regele Mihai.
În cadrul întâlnirii au fost stabilite activitățile, calendarul și detaliile tehnice privind desfășurarea funeraliilor naționale. Din partea Guvernului, la întâlnire au participat reprezentanți ai SGG, MAE, MApN, MAI și MFP.
Premierul Mihai Tudose a transmis marți un mesaj de condoleanțe, în care arată că Regele Mihai I a fost "un model de moralitate și demnitate pentru români".
„Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!", a scris Tudose pe Facebook.
Fostul suveran al României Mihai I a murit marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.