Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
8 august, Ziua internațională a pisicii - Ființe misterioase devenite zeități adorate și considerate simbol al norocului
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
Festivităţile iniţiale pentru Ziua internaţională a pisicii (#InternationalCatDay) au fost organizate pentru prima dată în 2002 de către Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (IFAW). Împreună cu alte grupuri pentru drepturile animalelor care s-au alăturat pentru a sărbători, 8 august a fost declarată a fi ziua în care să apreciem şi să onorăm unul dintre cele mai populare animale de companie de pe planetă.
Se estimează că aproximativ 500 de milioane de pisici trăiesc în gospodării în întreaga lume. Potrivit site-ului daysoftheyear.com, acest lucru este nemaipomenit, pentru că s-a demonstrat că deţinerea unei pisici îmbunătăţeşte sănătatea mentală şi ameliorează stresul, anxietatea şi depresia.
Creată în ideea de a aprecia pisicile, această zi ajută la creşterea gradului de conştientizare cu privire la modul de îngrijire şi protecţie a acestor feline, dintre care multe sunt abandonate sau se află în adăposturi. Oricum în această zi din an şi pisicile negre aduc noroc!
Ziua pisicii sălbatice scoţiene
Tot pe 8 august este sărbătorită în mod distinct pisica sălbatică scoţiană, una dintre speciile rămase de pisici sălbatice care cutreierau lumea înainte de a fi domesticite. Ziua pisicii sălbatice scoţiene (#ScottishWildcatDay), creată de ONG-ul Action For Earth, celebrează această specie şi sensibilizează publicul cu privire la pericolele cu care se confruntă populaţiile rămase în sălbăticie.
În 1981, Scoţia a recunoscut pericolul în care se afla pisica sălbatică autohtonă şi a luat măsuri pentru a contribui la protejarea acesteia, în conformitate cu Legea privind viaţa sălbatică şi mediul rural din Regatul Unit. În ciuda eforturilor, este puţin probabil să mai existe pisici sălbatice cu adevărat pure datorită hibridizării. Din păcate, aceasta nu este singura ameninţare pe care pisicile domestice o reprezintă pentru pisicile sălbatice, amestecul lor aducându-le şi boli, unele foarte grave.
Pisicile sălbatice scoţiene sunt unul dintre cele mai periclitate animale din lume şi unul dintre cele mai periclitate animale din Marea Britanie. Aceste animale sunt atât de rare în prezent, încât se crede că mai există doar 30 sau 35 de exemplare în sălbăticie în Scoţia.
Ziua pisicii sălbatice scoţiene a fost înfiinţată de Action For Earth în 2016 ca o modalitate de a sărbători aceste pisici pe cale de dispariţie şi de a creşte gradul de conştientizare cu privire la ele şi la situaţia lor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.