Atenționare meteorologică! Urmează o perioadă cu precipitații, vânt și vreme deosebit de rece

Atenționare meteorologică! Urmează o perioadă cu precipitații, vânt și vreme deosebit de rece

Meteorologii au emis o atenționare de precipitații moderate cantitativ, local intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece, valabilă de duminică, 21 martie 2021, începând cu ora 23:00, până marți, 23 martie 2021, ora 10:00.

În intervalul menționat, aria precipitațiilor moderate cantitativ (15...20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.

Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane.

Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40...50 km/h.

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.

Notă: Până vineri (26 martie) vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților. Pe parcursul zilelor de marți (23 martie) și miercuri (24 martie) vântul va prezenta intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Stirea anterioara

Prognoza meteo pentru finalul lui martie și luna aprilie. Când se încălzește vremea

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi ia apărarea votanților lui Călin Georgescu: „Nimeni nu are dreptul să-i judece sau să-i eticheteze pentru votul lor. Este expresia unei nemulțumiri.”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.