Federația „Solidaritatea Sanitară” mută protestele în stradă

Federația „Solidaritatea Sanitară” mută protestele în stradă

Având în vedere indiferența dovedită de guvernanți la apelul celor 10.000 de angajați din Sănătate care au participat de la începutul acestui an până în prezent la protestele online organizate de Federația „Solidaritatea Sanitară” pe tema legii salarizării bugetarilor și a contractului colectiv de muncă;

Ținând cont de faptul că peste 75% dintre angajații din sănătate vor fi afectați de semnificative scăderi ale veniturilor începând cu 1 ianuarie 2018, respectiv 1 martie 2018;

Biroul Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România a decis continuarea programului de proteste împotriva măsurilor adoptate de guvernanți care conduc la semnificative scăderi ale veniturilor salariale și la nedreptățirea unor categorii întregi de salariați din sănătate, prin mutarea protestelor în stradă.

Prima etapă a protestelor în stradă debutează cu pichetarea principalelor instituții implicate în adoptarea acestor măsuri, după cum urmează:
în data de 28.09.2017 în intervalul orar 14:00-16:00, pichetarea simultană a Ministerului Muncii și Justiției Sociale și a Ministerului Sănătății.
în data de 29.09.2017 în intervalul orar 09:00-11:00, pichetarea simultană a Ministerului Muncii și Justiției Sociale și a Ministerului Sănătății.

A doua etapă a protestelor în stradă o constituie participarea Federației „Solidaritatea Sanitară” la mitingul din data de 04.X.2017, completând revendicările organizatorilor cu propria listă de revendicări, specifice sectorului sanitar.

În data de 30.09.2017 Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” va decide în privința demarării procedurilor prealabile grevei, având în vedere blocarea negocierilor desfășurate pe tema contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar.

Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” sunt cele indicate încă din timpul discuțiilor prealabile adoptării legii nr. 153/2017, concentrate împotriva scăderii veniturilor angajaților determinate de această lege, respectiv:
Renunțarea la intenția de introducere a contribuțiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului, care ar determina o scădere cu 22% a veniturilor nete ale angajaților, raportat la salariile din grilele anexă la legea nr. 153/2017.
Eliminarea limitării sumelor aferente sporurilor pentru condițiile de muncă la 30% din suma salariilor de bază stabilită de art. 25 din lege sau, alternativ, această limită să nu ia în considerare sporurile pentru lucrul în zilele libere/de sărbătoare, cheltuielile cu tariful orar pentru gărzile efectuate în baza unui contract de muncă cu timp parțial (ambele făcând parte din specificul activității din sectorul sanitar), indemnizația de hrană și voucherele de vacanță.
Menținerea drepturilor aferente sporurilor pentru condițiile de muncă la nivelul procentual actual.
Menținerea programului de muncă al medicilor aferent normei de bază și gărzilor suplimentare în forma actuală.
Acordarea drepturilor de hrană (tichete de masă sau norme de hrană echivalente) pentru perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2018 - 01 decembrie 2018. În forma actuală a legii angajații din sănătate vor pierde aceste drepturi pe perioada amintită, aceste pierderi echivalând cu o scădere medie a salariilor de 8%.
Introducerea personalului nemedical în anexa specifică sectorului Sănătate și aplicarea sporurilor pentru întreg personalul din unităţile sanitare.
Aplicarea salariilor prevăzute în grilă, pentru întreg personalul angajat în unitățile sanitare, inclusiv personalul nemedical (TESA) începând cu 1 martie 2018.
Menținerea drepturilor salariaților aferente concediilor de odihnă suplimentare.
Acordarea indemnizației de vacanță începând cu data de 01 ianuarie 2018.
Introducerea măsurilor de reformă a relațiilor de muncă, conform propunerilor înaintate de Federația „Solidaritatea Sanitară” la contractul colectiv de muncă.

Stirea anterioara

Teatrul „Vasilache” prezintă „Soacra cu trei nurori”

Stirea Urmatoare

Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani luni 25 noiembrie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.