Furtunile iau cu asalt întreaga țară. Când ne vom putea bucura de vară?
Furtunile iau cu asalt întreaga țară. Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare. Sunt vizate mai multe zone din țară. Când revenim la normal?
Miercuri vreme se menţine mai rece decât normalul acestei perioade. În nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte și doar pe arii restrânse în rest, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, posibil descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. La munte se anunţă precipitaţii mixte. De joi, scăpăm de ploi, iar temperaturile cresc în toată ţara.
PROGNOZA METEO MIERCURI
Deși valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, în cea mai mare parte a țării vremea se va menține rece pentru această dată. Îndeosebi în cursul zilei, în nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte și doar pe arii restrânse în rest, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, posibil descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. În zona montană înaltă, precipitațiile vor fi mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14…15 grade în nordul și centrul țării și 23 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 2 și 12 grade.
PROGNOZA METEO JOI
Vremea va deveni normală termic pentru această dată. În regiunile intracarpatice, precum și în zona de munte, vor fi înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torenţial şi, izolat, grindină și cantităţi de apă mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, mai ales după-amiaza. Vântul va avea intensificări mai susţinute la munte, dar local şi temporar şi în restul teritoriului, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral și 28 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade.
PROGNOZA METEO VINERI
Vremea va deveni caldă în toată ţara, local călduroasă în sud şi în est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 31 de grade. În cursul zilei, cerul va fi variabil, iar în vest și la munte vor fi averse slabe. Spre seară, înnorările se vor accentua, iar în jumătatea de vest a țării și local în rest, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20…30 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 80…100 km/h, dar temporar şi în celelalte regiuni, în special în cele vestice, unde vor fi rafale de 60…70 km/h. Temperaturile minime se vor situa între 9 și 18 grade.
„Informarea meteo expiră mâine dimineață, iar veștile sunt bune”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena3.
Potrivit directorului ANM, vara va începe cu adevărat de joi, 4 iunie.
„Dacă primele zile au fost mai răcoroase comparativ cu un început de lună iunie, lună de vară, începând de joi temperaturile vor fi în creștere, astfel încât să discutăm, mai ales în partea de sud a țării de valori maxime până la 27-28 de grade Celsius, iar weekendul să aducă valori peste 30 de grade în sudul extrem.”, a adăugat Mateescu. Totodată, săptămânile viitoare aduc temperaturi apropiate de normalul meteorologic pentru luna iunie.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.