Guvernul vrea să modifice programul Prima Casă şi Noua Casă. Ce efecte vor avea aceste modificări asupra dezvoltatorilor
Guvernul vrea, prin noul program de guvernare asumat recent în Parlament, să modifice programul Prima Casă şi Noua Casă şi să impună astfel finanţarea, cu credite garantate în proporţie de 50%, a achiziţiilor de locuinţ noi. Aceasta nu e prima tentativă, despre Noua Casă s-a mai vorbit şi anul trecut.
Evident, se încearcă degrevarea dezvoltatorilor – de fapt a unora dintre ei, veţi vedea imediat de ce – de active pe care le valorifică greu, dar şi a băncilor de portofolii de finanţare neperformante – multe dintre marile credite corporate ale băncilor sunt către proiecte rezidenţiale, care au intrat în insolvenţă, iar pierderile sunt de obicei de ordinul milioanelor de euro, şi mai puţin susţinerea populaţiei, care, de fapt, are doar avantajul avansului mic.
Riscurile purtate de un credit ipotecar, mai ales într-o perioadă volatilă a pieţi muncii, sunt ridicate, mai ales că expunerea se face adesea pe câteva decenii.
Revenind la dezvoltatori, cei care au putut să mai construiască au construit în majoritate proiecte profilate pe pretenţiile din Prima Casă, dar şi pe cele mai vechi care asigură un TVA de doar 5% pentru construcţii cu suprafaţă de maximum 120 mp şi cu valoare de sub 85.000 de euro. Ceilalţi care aveau proiecte în lucru, le-au modificat pentru a se preta acestor programe de susţinere a, hai să spunem, pieţei.
Alţii au investit deja prea mult, locuinţele sunt croite pentru vremuri pe care nu le vom întâlni prea curând -ori prea mari, ori prea scumpe şi, ca efect, s-ar putea să nu se vândă deloc. La fel se întâmplă şi cu unele proiecte începute şi neterminate, ale căror proiecte nu pot fi modificate şi vor rămâne schelete, urme ale exagerării şi inconştienţei de acum cinci-şase ani. Iar exemple sunt destule, începând cu marea ţeapă care se numeşte Planorama din zona Doamna Ghica din Bucureşti şi continuând cu Blue Tower, de pe malul lacului Colentina, tot din Bucureşti.
Culmea e că nici măcar toţi bancherii nu sunt foarte încântaţi de idee. Mulţi deja au pus cruce proiectelor cu probleme, le-au vândut de ochii lumii propriilor SPV-uri, dar şi-au curăţat astfel balanţele, iar aplecarea publicului e în continuare spre apartamentele vechi, deşi acestea au un singur avantaj major. Amplasamentul.
Indiferent unde ar fi, bolovanii trântiţi în perioada comunistă sunt inferiori din punctul de vedere al confortului, faţă de locuinţele din proiectele noi, iar contrariul îl poate susţine doar cine nu a locuit niciodată într-un apartament nou. Dar sta, fireşte, nu înseamnă că totul e roz aici, probleme sunt, dar niciuna majoră, cel puţin până acum.
Revenind la Noua Casă, guvernul nu a anunţat până în prezent care vor fi condiţiile pentru acest program, e de aşteptat să e păstreze o parte dintre cele valabile pentru Prima Casă, adică dobânda maximă admisă, nivelul şi numărul fix al comisioanelor şi avansul de 5%.
Rămâne de văzut care va fi pragul maximal de preţ admis şi care vor fi efectele. Probabil oraşele cu ceva putere economică se vor umple treptat de proiecte mici sau mari, cu locuinţe cu suprafaţă restrânsă şi finisaje de calitate proastă, care să se încadreze în condiţiile guvernamentale, pe stilul deja prezent în sudul Bucureştiului, deşi nu toate proiectele din zona respectivă sunt slabe calitativ.
Până una-alta, însă, guvernul a mai oferit anul acesta un plafon de garantare de 12 miliarde de lei pentru Prima Casă şi a acceptat ca sumele rămase neutilizate anul trecut să fie reportaţi pentru anul în curs. Din această sumă, 495 milioane de lei sunt destinaţi achiziţiei locuinţelor ANL de către chiriaşi.
De la jumătatea lui 20089, de când a fost lansat şi până l finalul anului trecut, prin Prima Casă s-au acordat 106.256 garanţii în valoare de patru miliarde de euro, valoarea medie a garanţiei fiind de 37.644 euro. sursa: businesscover.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.