Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Procurorii au blocat conturile Loteriei Române! Fraude de peste 100 mil. euro
Loteria Română, anchetată pentru fraudă! Procurorii au blocat conturile Loteriei, pentru că a făcut bani din aparate electronice de tip "păcănele", fără să aibă licenţă şi autorizaţie de funcţionare. Prejudiciul, spun anchetatorii, depăşeşte 100 de milioane de euro. Contactaţi de Realitatea TV, reprezentanţii Loteriei nu au putut fi găsiţi.
Procurorii Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale pentru compania "Loteria Română", pentru ilegalităţi comise între anii 2006 – 2014.
„S-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Compania Naţională Loteria Română S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie, de activităţi în domeniul jocurilor de noroc de tip slot – machine".
Potrivit anchetatorilor, în anul 2003, Loteria Română a achiziţionat de la firma „Lotrom”, 6263 de aparate electronice de tip "slot machine", care au funcţionat fără avize, în cele 1.109 spaţii pe care Loteria le deţine, 105 de astfel de unităţi fiind numai în Capitală. În felul acesta, statul a fost prejudiciat cu peste 100 de milioane de euro. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru asigurator pe conturile Loteriei, dar şi pe conturile societăţii “Lotrom”.
În ceea ce priveşte Compania "Lotrom", societatea a fost înfiinţată în anul 2000 de un miliardar grec, Kokkalis Sokratis, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Ancheta în acest caz a fost începută de poliţiştii antifraudă în 2010 şi preluată în acest an de procurorii de la Curtea de Apel Bucureşti. Sursa: realitatea.net
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.