Proprietarii cu firmă în casă trebuie să depună la Fisc o declarație pentru calculul impozitului pe locuințe

Proprietarii cu firmă în casă trebuie să depună la Fisc o declarație pentru calculul impozitului pe locuințe

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată pe teritoriul României datorează anual un impozit, care se achită în contul bugetului local al comunei, orașului, municipiului sau sectorului (pentru Municipiul București) în care este amplasată respectiva clădire.

Chiar la finalul anului 2015, în Monitorul Oficial au fost publicate formularele pentru stabilirea impozitului pe clădiri, declaraţii de impunere ce trebuie depuse la direcţiile de specialitate ale primăriilor. În acest an, cei care deţin un imobil şi desfăşoară activităţi economice trebuie să depună această declaraţie nu mai târziu de 31 martie.

Cum vor completa persoanele fizice declaraţia privind stabilirea impozitului pe clădiri?

Pe 29 decembrie 2015, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 972, a fost publicat Ordinul MDRAP nr. 2069/2015 privind aprobarea unui formular tipizat pentru activitatea de colectare a impozitelor și taxelor locale, desfășurată de către organele fiscale locale, privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care aprobă practic modelul formularului ce trebuie completat şi depus în 2016 de persoanele fizice ce deţin o clădire şi o utilizează în scopuri nerezidenţiale (economice).

Un astfel de formular tipizat va fi identificat, potrivit documentului amintit, cu următoarele elemente: "Model 2016", grupa de litere "ITL" (însemnând Impozite şi Taxe Locale) şi cifrele "001".

Concret, într-o primă fază, contribuabilii persoane fizice, care au şi activitate economică, vor selecta tipul de clădire pentru care datorează impozit la bugetul de stat, bifând una dintre următoarele variante: clădire nerezidenţială sau clădire cu destinaţie mixtă. Practic, persoanele fizice îşi vor asuma prin această alegere desfăşurarea unei activităţi economice în respectiva locuinţă, şi spaţiul destinat respectivei afaceri.

Mai departe, în prima secţiune a declaraţiei amintite, persoanele fizice vor completa datele de identificare: nume, prenume, cod numeric personal, număr de telefon, adresa de postă electronică sau adresa de corespondenţă, dacă aceasta diferă. De asemenea, contribuabilii vor alege dacă doresc ca actele administrativ-fiscale să le fie comunicate exclusiv la adresa de poştă electronică.

De asemenea, este important să precizăm că proprietarul persoană fizică a unei locuinţe poate fi reprezentat în relaţia cu direcţiile de taxe şi impozite locale de un împuternicit. În mod similar, acesta va completa declaraţia cu datele sale de identificare.

Important! Împuternicirea nu este transmisibilă şi încetează la data revocării de către contribuabil ori în momentul decesului acestuia.

Dacă este cazul, contribuabilul va completa, în secţiunea III a formularului, adresa de rezidenţă într-un alt stat decât România.

În continuare, persoanele fizice trebuie să furnizeze datele clădirii necesare stabilirii impozitului aferent. Astfel, pentru clădirile rezidenţiale, adică cele cu destinaţie de locuinţă, cetăţenii vor completa, într-un tabel, date referitoare la condiţiile de dotare cu instalaţii de apă, canalizare şi electrice, atât pentru clădiri, cât şi pentru construcţii anexe sau construcţii la subsol, demisol sau mansardă, după caz.

Mai departe, contribuabilii vor specifica suprafaţa utilă, în metri pătraţi, precum şi suprafaţa construită desfăşurată a respectivei clădiri (tot în metri pătraţi).

Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, acestea din urmă vor completa următoarele date: adresa completă a clădirii, anul construirii, suprafaţa utilă a clădirii, precum şi suprafaţa construită desfăşurată (în metri pătraţi), valoarea clădirii  (rezultată dint-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă), valoarea finală, în lei, a lucrărilor de construcţii (pentru clădirile nou-construite, în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă) sau valoarea, în lei, din actul de proprietate (în cazul clădirilor dobândite în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă).

Notă: În cazul în care contribuabilul persoană fizică nu deţine informaţiile necesare completării câmpurilor destinate clădirii nerezidenţiale, va completa informaţiile menţionate în secţiunea aferentă clădirilor rezidenţiale şi va menţiona, în scris, faptul că utilizează clădirea în scop nerezidenţial (activitate economică).

Important! Dacă o clădire este utilizată în scop mixt (rezidenţial şi nerezidenţial), iar suprafeţele pot fi delimitate, atunci se vor completa, în mod corespunzător, atât punctul destinat clădirilor rezidenţiale, cât şi cel rezervat clădirilor nerezidenţiale.

Potrivit Codului fiscal, atunci când se cunosc suprafețele folosite în scop rezidențial și cele folosite în scop nerezidențial, impozitul se calculează prin însumarea impozitului aferent suprafeței folosite în scop rezidențial, calculat potrivit art. 457 din Codul fiscal, cu impozitul aferent suprafeței folosite în scop nerezidențial, calculat potrivit art. 458 din Codul fiscal.

În cazul în care clădirea este utilizată în scop mixt (rezidenţial şi nerezidenţial), iar suprafeţele nu pot fi delimitate, atunci contribuabilul va bifa situaţia în care se află, după cum urmează:

a) La adresa poştală a clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal al unui operator economic, dar nu se desfăşoară nicio activitate economică.

În acest caz, contribuabilul completează punctul destinat clădirilor rezidenţiale şi consemnează acest fapt în scris, pe propria răspundere, într-un chenar special prevăzut în cuprinsul formularului.

Cu alte cuvinte, o persoană fizică ce are sediul social acasă, dar nu desfăşoară niciun fel de activitate economică, va plăti impozitul stabilit pentru clădiri rezidenţiale (cote cuprinse între 0,08% şi 0,2%).

b) Dacă la adresa poştală a clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal al unui operator economic care desfăşoară activitate economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt în sarcina operatorului economic, contribuabilul va completa câmpul rezervat clădirilor nerezidenţiale (cote cuprinse între 0,2% şi 1,3%, în funcţie de deciziile consiliului local).

În finalul declaraţiei, persoana fizica va declara, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, că datele înscrise, precum şi orice alte documente anexate, sunt conforme cu realitatea. De asemenea, contribuabilul (sau împuternicitul acestuia) va trece datele din actul de identitate şi va semna. Citeste mai mult pe avocatnet.ro

Stirea anterioara

Portariuc despre acțiunea de deszăpezire: „Nu ne oprim până nu intervenim pe toate străzile din oraș”

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.