Trotinetele electrice nu mai pot circula pe trotuare. Toate regulile adoptate prin hotărâre a Guvernului
Guvernul a fost adoptat, luni, 4 octombrie, Hotărârea pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, ce reglementează normele de circulație pentru conducătorii de trotinete electrice, similar conducătorilor de biciclete, precum și a condițiilor tehnice pentru trotinetele electrice similar celor prevăzute pentru biciclete.
Principalele reguli de circulație aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulația acestora pe trotuar.
Acestea trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligația de a avea asupra lor actul de identitate.
De asemenea, este menționată interdicția conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.
Totodată, este interzisă circulația cu trotineta electrică fără a menține contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.
Cardul de masa Up Dejun vine cu cost 0 si discount de pana la 50% la principalele categorii de produse si servicii de care afacerea ta are nevoie. Obtine oferta AICI!
Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.
În ceea ce privește condițiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace și să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant. De asemenea, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.
Totodată, prin această hotărâre de Guvern se introduc plăcuțele cu numărul de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde pentru autovehiculele care utilizează combustibili alternativi și se reglementează unele proceduri administrative în domeniul circulației rutiere (spre exemplu: procedura privind implementarea punctelor-amendă, procedura de urmat în situația în care conducătorul de vehicul nu are asupra sa certificatul de înmatriculare/ înregistrare sau permisul de conducere, circuitul proceselor-verbale prin care s-au aplicat numai sancțiuni contravenționale principale etc.)
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.