Parlamentul a adoptat legea promovată de Liviu Pop și Doina Federovici privind masa și cazarea gratuită pentru elevii din învățământul tehnic și profesional

Parlamentul a adoptat legea promovată de Liviu Pop și Doina Federovici privind masa și cazarea gratuită pentru elevii din învățământul tehnic și profesional

Președintele PSD Botoșani Doina Fedeovici a anunțat astăzi că în ședința de ieri din Plenul Senatului s-a adoptat inițiativa legislativă realizată anul trecut privind asigurarea gratuită a cazării și mesei pentru pentru elevii din învățământul tehnic și profesional.

Proiectul de lege inițiat de senatorii Liviu Pop și Doina Federovici a fost votat de 91 de parlamentari, s-au înregistrat 2 abțineri și un vot împotrivă. În acest caz, Camera decizională este Senatul și legea urmează să fie trimisă la președintele României pentru promulgare.

„Împreună cu colegul meu din Senat, Liviu Pop am luat decizia să modificăm cadrul legal pentru a crea condiții mai bune tinerilor care doresc să învețe o meserie. Prin modificările aduse Legii Educației Naționale, fiecare consiliu local sau județean poate asigura din bugetele proprii masa și cazarea în cantinele și internatele școlare pentru elevii înscriși în învățământul tehnic sau profesional cu durata de minimum 3 ani. Fac un apel pe această cale la administrațiile publice locale să asigure în bugetele de cheltuieli și sumele pentru cele două măsuri prin care putem să reducem abandonul școlar și să motivăm tinerii să își însușească o calificare profesională”, a declarat Doina Federovici.

Principalele motivaţii ale abandonului şcolar, potrivit studiilor din domeniul educației, sunt: situaţia economică precară, mediul familial dezorganizat, exodul părinţilor în străinătate şi lipsa locurilor de muncă atractive pentru tineri.

„După intrarea în vigoare a acestei legi, 1.984 de elevi din județul Botoșani din 20 de școli cu învățământ profesional și tehnic de stat vor beneficia de masă și cazare gratuită pe perioada studiilor. Dintre aceștia, 1.380 sunt navetiști și în prezent trebuie să parcurgă în fiecare zi drumul de acasă la școală și înapoi. Consider că în acest fel le putem asigura condiții minime și o anumită siguranță pentru a-i determina pe tineri să obțină o diplomă, care le va asigura un loc de muncă”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

În programul de guvernare PSD-ALDE are prevăzute programe dedicate integrării tinerilor pe piața muncii prin transformarea internship-urilor în contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, dar minim 2 ani. În același timp, sunt prevăzute subvenții privind asigurarea de locuri de muncă temporare în sectorul public pentru dobândirea de competențe profesionale.

Stirea anterioara

Vremea se strică începând de marți. Cât de mult scad temperaturile și unde va ploua

Stirea Urmatoare

2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.