30 de evenimente, 100 de invitați și 2500 de participanți la cea mai amplă ediție a Zilelor Eminescu de până acum

30 de evenimente, 100 de invitați și 2500 de participanți la cea mai amplă ediție a Zilelor Eminescu de până acum

Circa 2500 de persoane au participat la activitățile organizate de Memorialul Ipotești cu ocazia Zilelor Eminescu din acest an, în perioada 14-17 ianuarie 2025. 

Festivalul a oferit publicului botoșănean o agendă variată, cu peste treizeci de evenimente pentru mai multe categorii de public: conferințe, dezbateri, ateliere, lecturi în licee, lecturi în cafenele, întâlniri între autori și public, traducători, profesori, dar și vizite în atelierele artiștilor și poeților botoșăneni, expoziții de artă contemporană și spectacole.

Festivalul a avut aproape 100 de invitați din țară și din străinătate: poeți, scriitori, critici literari, dar și muzicieni, actori, artiști vizuali, jurnaliști și alte personalități. Între aceștia s-au numărat academicianul Mircea Martin, diplomatul Emil Hurezeanu, profesorul și traducătorul Bruno Mazzoni (Italia), scriitorul Matei Vișniec (Franța), Mihai Pop, managerul Galeriei Planul B, Constantin Chiriac, managerul Teatrului „Radu Stanca” Sibiu, secretarul de stat Janina Sitaru (Mae), secretar de stat Diana-Ștefana Baciuna (Ministrul Culturii).

Laureații Premiilor Culturii Naționale au fost Mircea Martin (Premiul național pentru excelență în cultură), Bruno Mazzoni (Premiul național pentru traducere din literatura română și dezvoltarea studiilor românești din mediul internațional), Emil Hurezeanu (Premiul național pentru promovarea operei eminesciene și a culturii române). În închiderea galei, Constantin Chiriac a susținut un recital extraordinar, într-o sală plină a recent redeschisului Teatru „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Gala a fost precedată de dezbaterea culturală sub genericul „Patrimoniul transnațional al culturii române – dialog și mediatori interculturali, cooperare în rețele cultural-academice” moderată de prof. dr. Iulian Costache, Universitatea din București/Memorialul Ipotești.

În cadrul Zilelor Eminescu, la galeria Horia Bernea de la Memorialul Ipotești a fost vernisată expoziția „Ilustrat, tipărit, copiat, învățat” a artiștilor clujeni Alex Bodea și Ciprian Mureșan, organizată de galeriile Plan B (Cluj-Berlin) și Lutnița (Chișinău) și îngrijită de Mihai Pop. Expoziția este deschisă pentru toți cei interesați 30 martie 2025. 

O altă expoziție deosebită, intitulată Poster X Poem și reunind 12 afișe de mari dimensiuni în care graficieni contemporani au ilustrat poemele a 12 poeți români, a fost inaugurată în Gara din Botoșani, unde a putut fi văzută timp de cinci zile de toți călătorii, iar în perioada februarie - martie va fi relocată în holul cinematografului „Unirea”. Expoziția conține lucrări ale perechilor ilustrator-poet Ana Maria Dudu & Silvia Grădinaru, Radu Manelici X Tara Skurtu, Teona Galgoțiu X Sebastian Pren, Paula Rusu X Sebastian Sifft, Alin Tămășan X Andrei Doboș, Bogdan Moraru X Elena Vlădăreanu, VolodeaBiri& Svetlana Cârstean, Sorina Vazelina X KristaSzöcs, Miruna ModîlcăBelgun X YigruZeltil, Bianca Mocan X DenizOtay, Bogdan Ceaușescu X Radu Andriescu, Andrei Nicolescu X Julien Britnic, Alina Marinescu X Monica Cure.

Festivalul a adus la Botoșani un salon al editurilor de poezie, o ediție specială a Institutului Blecher, moderată de Claudiu Komartin, spectacolul de muzică și poezie „Eminescu feat. Ginsberg”, cu Ionuț Caras și Cristian Gherghel, precum și festivalul Discuția Secretă, care a adus în fața publicului botoșănean scriitori contemporani din toată România: Vlad Alui Gheorghe, Șerban Axinte, Ștefan Baghiu, Iustin Butnariuc, Rita Chirian, Vlad Constantinescu, Andrew Davidson-Novosivschei, Emilian Galaicu-Păun, KataGyőrfi, Claudiu Komartin, V. Leac, Márton Evelin, Cosmina Moroșan, Oana Paler, Sorina Rîndașu, Dan Sociu, Szántai János, Emilia Faur (moderatoare), Márton Evelin (moderatoare), Cătălin Lazurca (curator).

Zeci de botoșăneni și de turiști s-au bucurat de posibilitatea de a vizita atelierele mai multor artiști botoșăneni, pentru a sta de vorbă cu aceștia în mediul lor de lucru. Astfel, vizitatorii au fost primiți în atelierele lor de către Ana Maria Micu, Dan Sociu, Gheorghe Stanciu și Gheorghe Iavorenciuc, cel din urmă fiind custodele colecției Constantin Dracsin și a atelierului sculptorului botoșănean Marcel Mănăstireanu.

Seria „Poeți la liceu” și „Poeți în dialog” i-a avut în acest an pe Șerban Axinte, Sorina Rîndașu, Ligia Keșișian, Claudiu Komartin, Nichita Danilov,  Adrian Alui Gheorghe, Olga Ștefan, Laura Francisca Pavel, Constantin Iftime, Dan Sociu, la liceele Liceul Teoretic „Doctor Mihai Ciuca” Săveni, Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoșani, Liceul „Octav Onicescu” Botoșani, Liceul „A.T. Laurian” Botoșani, Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Liceul „Dimitrie Cantemir" Darabani. La aceste întâlniri cu poeții au participat 600 de elevi de la șapte licee din județ.

„Ediția din anul acesta a devenit posibilă, în acest format, datorită cooperării instituțiilor de cultură, ONG-urilor, instituțiilor de învățământ, mediului privat. Parteneriatele cu diverse instituții din țară și din străinătate au permis organizarea unui eveniment de referință. Ne dorim să menținem aceste parteneriate, să dezvoltăm altele, astfel încât mediul cultural al Botoșanilor să se coaguleze în jurul unor proiecte culturale atractive” (Ala Sainenco, Managerul Memorialului Ipotești).

Pentru viitor, Memorialul Ipotești pregătește o ediție de vară a Zilelor Eminescu în perioada 13-15 iunie și o nouă ediție cu ocazia Zilei Culturii Române de anul viitor, în preajma zilei de 15 ianuarie 2026.

Stirea anterioara

Cinci persoane implicate într-un accident rutier. O mașină a avariat o conductă de gaz - FOTO

Stirea Urmatoare

Cafeneaua cu pisici, deschisă de doi veterinari în Botoșani: Cele 10 camere cu peste 100 de „mâțe” salvate au devenit atracția orașului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.