Răzvan Rotaru: „Programul PSD reprezintă o continuare a Guvernării Ponta”

Răzvan Rotaru: „Programul PSD reprezintă o continuare a Guvernării Ponta”

Fostul comisar șef al Gărzii de Mediu Botoșani, Răzvan Rotaru, actual candidat pe listele PSD Botoșani pentru Camera Deputaților a explicat că toate măsurile propuse în programul de guvernare al PSD au la bază același model economic aplicat în timpul Guvernului Ponta.

„Există unele partide care nici măcar nu au făcut efortul de a elabora un program serios de guvernare, dar sar să critice programul PSD. Eu le spun că toate creșterile de pensii și salarii din programul nostru au mai fost realizate în timpul guvernării Ponta, iar estimările noastre economice sunt mai rezervate față de cele ale Comisiei Naționale de Prognoză”, a declarat Răzvan Rotaru.

Acesta a arătat că în cei trei ani de guvernare PSD din perioada 2012-2015, anumiți indicatori precum salariul minim sau nivelul salariilor bugetarilor au crescut mai mult decât țintele propuse pentru următorii patru ani.

„Noi nu aruncăm cu cifre și cu vorbe. Noi am făcut deja ceea ce propunem în programul nostru, spre deosebire de cei care ne critică și care sunt exact aceiași care au susținut tăierile de salarii și pensii din timpul Guvernării Boc. Dacă veți compara fițuica lor de program cu toate componentele programului nostru care numără sute de pagini, veți înțelege diferența”, a mai spus Rotaru.

Cei care spun că nu putem crește salariile sunt adepții austerității

Reprezentantul PSD a explicat că Guvernarea Ponta a introdus măsuri asemănătoare în condiții mult mai dificile decât în prezent, când toată Europa traversa cea mai severă criză economică din ultimii 50 de ani. Și atunci au fost mulți care spuneau că economia va fi destabilizată, dar în final realitatea i-a contrazis.

„Guvernul Ponta a preluat țara când se afla în plină criză economică. S-au reîntregit totuși pensiile și salariile românilor, am redus TVA de la 24% la 20%, iar pentru alimente la 9%, am diminuat impozitul pe dividende de la 16% la 5%. Am făcut toate astea, iar economia a crescut, inclusiv în buzunarul cetățenilor. Cei care ne critică și spun că nu ar fi realizabile măsurile propuse de noi sunt adepții modelului de austeritate. Ei nu înțeleg modelul nostru economic pentru că sunt aceleași persoane care atunci când au fost la guvernare au tăiat veniturile și au crescut taxele”, a mai spus Răzvan Rotaru.

Investițiile, principala sursă de creștere a veniturilor bugetare

Rotaru a explicat că investițiile care vor fi făcute din fonduri europene sau prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții vor angaja produse și servicii de la firmele din România și vor crea locuri de muncă. Din toate acestea, statul va încasa taxe și impozite suplimentare care vor permite să susțină creșterile de pensii și salarii propuse în programul PSD.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Patru persoane condamnate la închisoare cu executare pentru furt

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.