Rotaru: „În cazul casei Președintelui Iohannis instituțiile trebuie să reacționeze ca în litigiul bulevardului Mihai Eminescu din Botoșani”

Rotaru: „În cazul casei Președintelui Iohannis instituțiile trebuie să reacționeze ca în litigiul bulevardului Mihai Eminescu din Botoșani”

Deputatul PSD Răzvan Rotarul a declarat astăzi că instituțiile statului trebuie să facă lumină în ceea ce privește aspectele ilicite constatate de instanțele de judecată în cazul casei președintelui Klaus Iohannis.

Acesta a subliniat că dacă într-o cauză civilă instanța constată existența unor acțiuni ilicite, atunci Parchetul trebuie să înceapă automat cercetarea penală pentru a stabili cine sunt vinovații. În acest sens, deputatul a dat ca exemplu cazul bd-ului M. Eminescu din Botoșani, unde DNA a intervenit imediat după pronunțarea instanței civile, care a constat că garanția pentru asfaltarea defectuoasă a fost pierdută din culpa Primăriei Municipiului Botoșani.

„Am avut un caz similar în Botoșani, în 2008, când s-a asfaltat bulevardul Eminescu, iar după puțin timp s-a făcut praf. Garanția nu mai era în bancă pentru că firma de asfaltare o luase deja cu acordul Primăriei. Instanța civilă a constat culpa, iar DNA a început ancheta pentru a stabili cine a comis infracțiunea și a semnat în Primărie. La fel trebuie să reacționeze instituțiile și în cazul casei președintelui Iohannis. Instanța civilă a anulat titlul de proprietate pentru că a fost obținut pe baza unui act fals. Deci s-a făcut un fals și uz de fals. Procurorii trebuie să facă anchetă. Cel care făcut falsul a fost deja condamnat. Trebuie stabilit cine a făcut uz de fals”, a declarat Răzvan Rotaru.

Acesta a spus că îi acordă președintelui Iohannis prezumția de nevinovăție, dar a susținut că organele statului trebuie să înlăture suspiciunile care planează asupra instituției prezidențiale. „Nu spun că domnul președinte ar fi comis uz de fals. Dar trebuie făcută o anchetă penală serioasă, pentru a se stabili cine a comis această infracțiune constatată de o instanță de judecată printr-o decizie definitivă și irevocabilă. Nu putem rămâne cu aceste suspiciuni asupra președintelui, care a declarat în numeroase rânduri că susține lupta anti-corupție și statul de drept. Procurorii trebuie să înceapă ancheta. Un vinovat există cu certitudine, pentru că fapta de uz de fals a fost constatată de instanța civilă”, a declarat deputatul PSD.

Stirea anterioara

Depuneri de coroane la monumentele eroilor din Botoșani și Dorohoi – FOTO

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.