Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Tamara Ciofu și Viorel Grigoraș au vizitat Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina din Botoșani
Doctorul Tamara Ciofu, candidatul USL la Camera Deputaților pe colegiul 6 Botoșani și Viorel Grigoraș, candidatul USL la Senat pe Colegiul 3 Senat au vizitat la începutul acestei săptămâni Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina din municipiul Botoșani.
La începutul acestei săptămâni cei doi candidați ai USL au făcut o vizită la Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina din Botoșani care asigură servicii de tip rezidențial, îngrijire, asistență medicală, servicii de recuperare pentru 24 de copii cu vârste între 3 și 18 ani, cu dezabilități.
„Majoritatea copiilor din acest centru social au fost și sunt pacienți pe care i-am tratat în cadrul secției de preșcolari pe care o conduc în cadrul Spitalului pentru Copii. În același timp, în timpul meu liber ca voluntar consult acești copii în special pentru prevenirea afecțiunilor grave care pot să le pună în pericol viața”, a declarat, medical pediatru Tamara Ciofu.
În cadrul acestei vizite efectuate la Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina din Botoșani, cei doi candidați ai USL au făcut publice câteva din proiectele pe care Uniunea Social Liberală dorește să le pună în aplicare începând de anul viitor. Astfel, s-a arătat faptul că se are în vedere modernizarea sistemului asistenței sociale prin transformarea acestuia dintr‐un sistem pasiv în unul proactiv de susținere a familiei prin schimbarea accentului de pe asistența acordată individului pe construirea măsurilor de protecție socială în jurul protecției familiei.
„Reformăm sistemul de asistență socială în baza a două principii: proximitatea (sprijinul merge cât mai aproape de beneficiar) și reciprocitatea (ajutorul social este condiționat de participarea la anumite activități ale comunității)” a adăugat, candidatul USL pentru Colegiul 3 Senat, Botoșani, Viorel Grigoraș.
Cei doi candidați au precizat, de asemenea, că vor susține în Parlament aplicarea conceptului european de economie socială pentru creșterea ratei de ocupare a persoanelor provenind din grupurile defavorizate. În acest sens, aceștia vor propune să se definească clar categoriile vulnerabile care au nevoie de ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie și liberalizarea pieței de energie electrică și gaz natural pentru categoriile de consumatori care pot plăti prețul pieței.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.