Exista doua categorii de stres, unul „bun” (eustres), care stimuleaza functiile de adaptare, iar altul „rau” (distres), care depaseste aceste functii de adaptare si lasa urme in corp si psihic.

„Este important sa intelegem ca stresul este o reactie fiziologica de raspuns a organismului in fata evenimentelor si devine patologic atunci cand depaseste capacitatea de adaptare a corpului. Stresul, odata depasit, face ireversibile reactiile de raspuns ale organismului. Stresul cronic amplifica insa aceste stari. Diferentele individuale tin de amploarea si de persistenta in timp a perturbarilor ocazionate de stres. Stiind totusi ca nu suntem cu toti egali in fata evenimentelor, ca nu reactionam toti in acelasi fel in fata anumitor situatii, trebuie sa luam in considerare mai mult modul in care persoana priveste evenimentul'', spune medicul Petros Liolios, specialist in Psihopedagogie Perceptiva pentru Gandul.

Fascia este tesutul care creeaza o relatie de continuitate, de la suprafata, pana in profunzimea corpului. Datorita pozitiei sale „geografice”, ea unifica intregul corp. „Un soc fizic sau psihic va provoca tensiuni si crispari ale fasciilor. Chiar si atunci cand socul nu ajunge sa se traduca printr-un simptom, lasa totusi o urma in corp, palpabila pentru o mana experta. Oricare dintre noi a reperat macar o data aceste tensiuni specifice: „Sunt incordat, simt tensiuni in trapez, am un nod in gat, am crampe la stomac“. Atunci cand palpam, gatul este intr-adevar incordat si stomacul crispat” , afirma medicul Petros Liolios, specialist in Psihopedagogie Perceptiva pentru Gandul.

La un stres adaptat, fasciile absorb socul in profunzime, iar tensiunile si diferitele simptome dispar. „Spunem deseori: „Trece…”

Cand socul depaseste capacitatile fiziologice de adaptare, raman insa anumite crispari. Atunci cand aceste crispari se situeaza intr-o zona arteriovasculara critica, ele antreneaza compresiuni si privatiuni vasculare. Dau chiar o disfunctie a organelor implicate.

Daca se instaleaza o modificare fasciala la nivelul regiunii pulmonare: muschiul marele pectoral si muschiul pectoral mic sunt incordati, la fel ca si muschii gatului si diafragma toracica, lichidele stagneaza, plamanul este densificat, pleura se contracta’’, mai spune specialistul.

Persoana respira greoi, la inceput in mod inconstient, apoi constient. Nu are aer, o senzatie de opresiune si uneori chiar de „menghina” punand stapanire pe ea. Apasarea toracica face persoana mai putin adaptabila la stres.

„Eliberarea acestei opresiuni actioneaza atat asupra stresului propriu-zis, cat si asupra cronicitatii acestuia. Fascia pericardica este si ea sensibila la stres. Crisparea sa antreneaza o senzatie de opresiune cardiaca puternic resimtita de catre pacient, uneori chiar de tipul falsei angine pectorale, ceea ce adauga un stres suplimentar. In acest caz, inima nu este afectata de nicio patologie, in schimb indispozitia si starea de rau sunt create de o tensiune a fasciei pericardice (invelis al inimii ce se insereaza pe stern si dorsale’’, precizeaza Petros Liolios.

Stresul actioneaza asupra fasciilor, dar si asupra tesutului conjunctiv interstitial, „albia” microcirculatiei si loc al schimburilor. „Consecintele sunt o pierdere a elasticitatii dermului, senzatia de frig si o diminuare a calitatii schimburilor. Cu cat frigul este mai pronuntat, iar pacientul vorbeste despre faptul ca „i-a intrat frigul in oase”, cu atat este si socul mai pregnant. Din tensiune in tensiune, persoana isi pierde din vitalitate, este obosita, ceea ce duce la instalarea unui adevarat cerc vicios. Aceasta stare a fasciilor creeaza angoase, care pot parea putin importante la inceput, dar care perturbeaza in mod considerabil viata persoanei, se poate ajunge chiar la depresie, atacuri de panica.

Odata reperata tensiunea, fasciaterapeutul aplica o miscare usoara de tragere, aproape imperceptibila, pentru a intinde fascia. In momentul in care aceasta este in intregime intinsa, fasciaterapeutul gaseste un „punct de sprijin, astfel incat corpul sa reinceapa sa reactioneze. Practic, prin fasciaterapie terapeutul reda echilibrul si elasticitatea tesuturilor, ele isi recapata mobilitatea, iar persoana starea de bine’’, mai spune dr. Petros Liolios, specialist in Psihopedagogie Perceptiva.