Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Camera Agricolă Judeţeană Botoşani a primit acreditare pentru cursurile de apicultor, lucrător în domeniul zootehnic şi lucrător agricol
Botoşănenii care doresc să îşi înceapă o afacere în domeniul zootehnic sau în apicultură nu vor mai fi nevoiţi să bată drumul Iaşului sau al Sucevei pentru a obţine o diplomă de absolvire a cursurilor necesare. Vezi de unde se poate obţine atestatul.
Camera Agricolă Judeţeană Botoşani anunţă doritorii de toate vârstele că instituţia a primit acreditare pentru cursurile de apicultor, lucrător în domeniul zootehnic şi lucrător agricol.
Taxa este de 400 de lei, din care 150 de lei se achită la începutul cursurilor, urmând ca diferenţa să fie achitată în momentul în care li se va elibera atestatul.
Deja câteva persoane şi-au anunţat prezenţa la cursurile care le oferă posibilitatea startului în afaceri şi în consecinţă accesarea unor fonduri nerambursabile. „ Până acum nu eram acreditaţi, oamenii băteau drumurile în judeţele vecine, dar acum suntem pregătiţi să primim pe oricine doreşte să-şi ia diploma de apicultor" a precizat directorul Camerei de Comerţ, Ionel Oniciuc.
Sursa: adevarul.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.