Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Cartel ALFA: 7 octombrie, Ziua Mondială pentru Munca Decentă
În cei şase ani de când a fost lansată ZIUA INTERNATIONALĂ pentru MUNCĂ DECENTĂ, de către Confederaţia Internaţională a Sindicatelor, zeci de milioane de lucrători au manifestat pe data de 7 octombrie pentru drepturi sindicale şi muncă decentă. Şi în acest an, sindicatele si organizații non-profit din întreaga lume organizează evenimente prin care cer justiție socială, locuri de muncă decente și respectarea drepturilor lucrătorilor.
Intr-un context în care guvernele nu doresc sau nu reușesc să domolească influența imensă a sectorului financiar global sau a multinaționalelor, prin politici care să protejeze și să servească interesul cetățenilor, solidaritatea și acțiunea comună a lucrătorilor este mai necesară ca oricând.
Munca decentă este „un obiectiv central al politicilor internaționale și naționale și ale strategiilor de dezvoltare naționale”, în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, adoptate de Națiunile Unite în 2000, pentru a fi atinse până în 2015.
România nu numai că nu are o strategie națională de dezvoltare, asumată de întreaga clasă politică și de partenerii sociali, care să includă printre obiective munca decentă, dar politicile și acțiunile guvernelor României se bazează chiar pe descurajarea muncii decente: atragerea „investitorilor” cu cea mai ieftină forţă de muncă, menținută deliberat la un nivel scăzut, condiții avantajoase pentru companii, dar dezavantajoase pentru lucrători și o legislaţie ambiguă sau posibilitatea de a fi încălcată este, în România, politică de stat.
Modificarea legislației din 2011 s-a înscris în această anti-strategie, pentru eradicarea muncii decente, atât cât exista, în România. Modificarea Codului muncii a pus salariații la cheremul voinței patronilor (prin prelungirea perioadelor de probă, stabilirea performanței prin voința unilaterală a angajatorului, etc.) iar apariția Legii dialogului social a îngreunat până la blocaj posibilitatea salariaților de a-și reprezenta și apăra drepturile prin negociere și acțiune colectivă.
Nefiind capabile să construiască alte avantaje competitive (o infrastructura bună, un cadru legislativ predictibil și coerent, sistem de taxare motivant și o administrație competentă și necoruptă) guvernele succesive ale României își fac un merit din a oferi, ieftin, resursele țării spre exploatare (resurse umane sau resurse naturale). O economie a cărui principal “avantaj competitiv” este costul menţinut scăzut al forţei de muncă şi exploatarea lucrătorilor nu este o economie performanta şi stabilă, şi cu siguranţă nu este o economie care funcţionează în interesul celor mulți, ci mai degrabă a celor puțini și bogați..
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” va continua pe tot parcursul lunii octombrie, în noiembrie și decembrie acțiuni de protest. Revendicările noastre principale sunt:
-Modificarea Legii62/2011, care să facă posibile negocierile colective la toate nivelurile, dreptul la grevă;
-Un salariu minim care să reflecte costurile reale de trai;
-Un dialog social responsabil;
-Un sistem public de sănătate pentru toți.
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” militează pentru includerea MUNCII DECENTE ca obiectiv în strategia națională de dezvoltare. Un prim și important pas este modificarea de urgență a legislației muncii, așa cum s-a angajat și coaliția de guvernământ când se afla în opoziție, astfel încât drepturile fundamentale ale lucrătorilor să fie respectate, o condiție necesară și minimală pentru ca munca decentă să poată deveni o realitate și pentru românii care lucrează în țara lor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.