Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Putem să ne asigurăm pensia şi fără să lucrăm
Persoanele fără venituri lunare şi care vor să aibă asigurări sociale şi de sănătate pot să-şi plătească lunar aceste contribuţii. Cea mai mică sumă care se poate da la sănătate este 37 de lei, iar la fondul de pensii -222 de lei. Calculele sunt în funcţie de salariul minim brut pe economie.
Felicia Ilie, din Bucureşti, lucrează ca bonă şi ar vrea ca în timpul acesta "să-i meargă şi pensia" şi să fie asigurată şi la sănătate. S-a dus la Casa de Pensii a Sectorului 2 din Capitală şi a aflat cât ar trebui să plătească: în jur de 200 de lei pe lună. "Mi-au dat nişte formulare de completat şi mi-au spus că îmi trebuie o adeverinţă de la circa financiară cum că nu am realizat venituri în ultimele 12 luni. Mi-au spus că pot plăti şi retroactiv". Deşi a văzut că "e multă alergătură şi e de stat pe la cozi", femeia e decisă ca de luna viitoare să meargă şi să se asigure şi la fondul de pensii şi la cel de sănătate. Felicia Ilie are 50 de ani, a lucrat 23 de ani ca desenator tehnic într-un institut de proiectări şi apoi câţiva ani în Spania.
Cât plătim pentru sănătate
Pentru a beneficia de pensie, de asistenţă medicală sau de ajutor de şomaj, persoanele care nu sunt angajate nicăieri, care nu sunt şomere sau care au un venit sporadic vor trebui să-şi plătească lunar dările către stat. Pentru fiecare dintre cele trei drepturi, asiguraţii trebuie să meargă la instituţia respectivă şi să încheie un contract, apoi să plătească lunar contribuţiile, ca şi cum le-ar reţine angajatorul din salariu, dacă ar avea un serviciu.
Regulile de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prevăd că în cazul în care persoana fără venituri are un soţ sau o soţie care este asigurată, atunci el beneficiază automat de o coasigurare, adică de toate drepturile unui asigurat. Dacă însă persoana fără venituri sau cu venituri sporadice nu îndeplineşte această condiţie, atunci va trebuie să meargă la casa de sănătate în raza căreia domiciliază şi să plătească lunar o sumă echivalentă cu 5,5% din salariul minim brut de la acea dată. Pentru un salariu minim brut de 670 de lei pe lună, cât este acum, o persoană va plăti 36,85 de lei.
Persoana respectivă poate opta pentru orice casă de sănătate. Reprezentanţii Casei de Sănătate spun că, pentru persoanele care realizează totuşi venituri, dar nu în fiecare lună, iar acestea sunt mai mici decât salariul minim brut pe economie, atunci suma care trebuie plătită va fi calculată tot la 5,5% din salariul minim brut. Datele statistice de la CNAS arată că în prezent 783.844 de persoane îşi plătesc singure obligaţiile pentru sănătate.
Contract pentru asigurare de pensie
La fel se plătesc şi contribuţiile către casele de pensii, la instituţia de profil în raza căreia îşi are domiciliul cel în cauză. "Pentru persoanele care nu realizează venituri din activităţi profesionale, dar care doresc să se asigure în sistemul unitar de pensii publice, Legea nr.263/2010 a prevăzut posibilitatea încheierii unui contract de asigurare socială, ca formă facultativă de asigurare", afirmă Angelica Mihail, reprezentant al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. În cazul în care persoana încheie un contract cu una dintre casele de pensii, atunci baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat, înscris în acest contract.
Ea se calculează astfel: „Cota de contribuţie este de 31,3% din venitul asigurat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi nici mai mare de 5 ori câştigul salarial mediu brut", mai spune Angelica Mihail. Pentru anul 2011, câştigul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2022 lei. „Venitul minim la care contributorii se pot asigura de la 1 ianuarie 2011 este de 35% din 2.022 de lei, adică 708 lei, contribuţia minimă datorată fiind de 222 de lei, ceea ce reprezintă 31,3% din 708", a precizat Angelica Mihail. Aceasta explică că modul de calcul descris mai sus este valabil atât pentru contractele de asigurare, cât şi pentru declaraţiile pe
care le încheie doar asiguraţii individuali, adică acele persoane care nu se află în relaţii de dependenţă cu un angajator.
Plata pentru şomaj
Asigurările de şomaj nu sunt neapărat obligatorii pentru cei care nu realizează venituri de niciun fel. Numai că, dacă vor să beneficieze de indemnizaţia de şomaj în cazul în care vor rămâne şomeri vreodată, atunci vor trebui să plătească lunar o sumă egală cu 0,5% din salariul minim brut. Astfel, la asigurările de şomaj, suma minimă pe care o va plăti un contribuabil va fi de 0,5% din 670 lei, cât reprezintă acum salariul minim brut, ceea ce înseamnă 3,35 lei lunar.
Noile reglementări privind indemnizaţia de somaj arată că aceasta se acordă şomerilor pe perioade diferite, stabilite în funcţie de stagiul de cotizare: 6 luni, dacă ai un stagiu de cotizare de până la 5 ani, dar nu mai puţin de 1 an; 9 luni, dacă ai un stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 10 ani, 12 luni, dacă ai un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
Exemplu de calcul pentru pensie
Luăm cazul unui bărbat născut în 1982 care cotizează la fondul de pensii minimum cât spune legea - 15 ani - şi cel mai puţin posibil, adică pentru o sumă care corespunde salariului minim pe economie. Presupunem că bărbatul se asigură între anii 2001 şi 2016. La nivelul lunii mai 2011, el va trebui să plătească 222 de lei. Presupunem că salariul minim nu se modifică până în 2016, asta înseamnă că în 15 ani el va acumula la fondul de pensii 27.193 de lei. Abia în 2047, adică atunci când va împlini 65 de ani, el va putea lua o pensie de 102 lei.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.