Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani
Spectacol caritabil la Liceul de Artă Ștefan Luchian din Botoșani
Asociația “Salvează o inimă” organizează, în parteneriat cu Liceul de Artă “Ștefan Luchian” din Botoșani, vineri, 21 noiembrie 2014, începând cu ora 18.00, spectacolul caritabil “De tine depinde viitorul lor”, susținut de elevii liceului.
Evenimentul, organizat la liceul botoșănean, are menirea de a strange fonduri pentru salvarea gemenilor Yanis și Rareș, diagnosticați de medici cu retinopatie de prematuritate stagiile 4 și 5. Intervențiile chirurgicale se pot face numai în Statele Unite ale Americii, la Clinica William Beaumont din Detroit.
Până la ora actuală, în cadrul campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei!”, organizată de Asociația “Salvează o inimă”, s-au strâns peste 3000 de Euro, care vor acoperi costurile pentru controalele medicale de la Clinica di Cura San Domenico din Roma, iar restul banilor donați de dumneavoastră vor fi folosiți pentru costurile intervențiilor chirurgicale din S.U.A. Lui Rareș, doctorii din România au reușit să-i recapete parțial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicațiie sunt mai mari și nici un doctor din România nu îl poate opera, singura sa șansa fiind operația în Statele Unite ale Americii.
Spectacolul caritabil va fi susținut de elevii Iacob Dayana, Mahu Alexandra, Eduard Sandu, Rusu Mădălina, Ailoaei Larisa, Fabian Anania, Buliga Robert, Lascarache Vali, Anton Daniel. Invitatul special este Ana Maria Bucsa, concurentă la “Vocea României” și spectacolul va fi prezentat de Gabriel Șobachi.
“Ne bucurăm nespus că această campanie inițiată de Asociația “Salvează o inimă” a avut un așa mare ecou în mass-media și în sufletele oamenilor. Cu atât mai mare este bucuria noastră, cu cât s-a alăturat initiative noastre și conducerii Liceului de Artă “Ștefan Luchian” din Botoșani. Va fi un spectacol susținut de copii extrem de talentați și dorim să le mulțumim, în nume personal și în numele Asociației, pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit”, a declarat Ana-Maria Moraru, director coordonator evenimente al Asociației “Salvează o inimă”.
Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau în conturile bancare RO14RNCB0047127259210004 (Ron), RO68RNCB0047127259210002 (Euro), RO41RNCB0047127259210003 (USD), deschide la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.