FC Botoșani, invinsă de Rapid: „Doar Botoșani ne-a pus probleme”

FC Botoșani, invinsă de Rapid: „Doar Botoșani ne-a pus probleme”

Rapid a învins cu scorul de 2-0 pe FC Botoșani, în etapa a șasea din Liga 1. Astfel, Rapid rămâne singura echipă fără gol primit în Liga 1, iar Croitoru bifează prima înfrângere din acest sezon.

Prima ocazie le-a aparținut moldovenilor. Mateus a executat o lovitură de la colț, Racovițan a reluat cu capul, dar balonul a fost respins de Moldovan.

În minutul 17, Carnat a găsit spațiu și a tras de la distanță, dar Pap s-a aflat exact pe direcția balonului.

Moldovenii au avut o ocazie importantă în minutul 31, atunci când Ongenda i-a pasat lui Roman, iar acesta a șutat pe poartă. Moldovan a avut o intervenție excepțională și a păstrat scorul neschimbat.

Giuleștenii au cerut cartonaș roșu pentru Șeroni, după intervenția dură asupra lui Bălan.

Repriza a doua a început cu o ocazie foarte importantă pentru botoșăneni. Roman a șutat puternic din unghi, dar Moldovan a avut o intervenție superbă.

Belu Iordache a avut și el o ocazie foarte bună în minutul 55, atunci când Albu i-a pasat și a fost foarte aproape să trimită în poarta lui Pap.

În minutul 63, FC Botoșani putea deschide scorul, atunci când Ongenda i-a pasat foarte bine lui Petkovsky care a șutat mult peste poartă.

Primul gol al giuleștenilor a venit în minutul 84, atunci când Rareș Ilie a centrat în interiorul carelului, iar Marzouk a reluat cu capul și l-a învins pe Pap.

În prelungirile partidei, Marzouk i-a pasat lui Alami în interiorul careului și a marcat cel de-al doilea gol al meciului.

În clasamentul Ligii 1, Rapid se poziționează pe locul doi, cu 16 puncte, la două diferență față de liderul CFR Cluj. FC Botoșani se află pe locul trei, cu 13 puncte, scrie digisport.ro.

„Am făcut un joc defensiv foarte bun. Botoșani e o echipă foarte bună. Ne-a pus poate cele mai mari probleme din începutul ăsta de campionat. Dar am rezistat încă o etapă fără gol primit, asta contează. 

Ne-au pasat, dar am stat bine defensiv și i-am închis. Ei sunt o echipă bună și sunt singurii care ne-au pus probleme anul ăsta. În rest, n-am avut probleme. Nu mă așteptam să vină atât de mulți fani. Suntem mult mai puternici cu suporterii”, a declarat Belu-Iordache.

„Am avut cel mai greu meci al sezonului, mai greu inclusiv decât jocul cu FCSB”, a declarat și portarul Horațiu Moldovan, potrivit gsp.ro.
 

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.