Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
FC Botoșani va juca duminică pe teren propriu cu Chindia Târgoviște
FC Botoșani va juca duminică, 04 octombrie, de la ora 13.30, cu Chindia Târgoviște, într-un meci care contează pentru etapa a 6-a a Ligii 1 la fotbal. Antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru, a precizat că se așteaptă la un meci greu.
„Va fi un meci greu, mai ales ținând cont de rezultatele pe care le au în ultima perioadă, s-au reorganizat, sunt destul de bine organizați pe teren, e o echipă bună. Nu știu cum ar aborda meciul cu noi, dar ținând cont de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, am luat bătaie categoric cu 3-0 aici, nu știu exact să spun cum vor aborda, pot să spun doar cum voi aborda eu, dar cred că știți cu toții, pe mine mă interesează numai victoria”, a spus antrenorul.
Totodată, el susține că jucătorii sunt cu gândul la plecare în această perioadă și este foarte greu să îi motiveze.
„Să motivezi un jucător care este cu gândul numai la plecat, care primește oferte zi de zi sau, știu eu, cel puțin sume incomparabile cu ceea ce putem noi oferi, îmi era destul de greu și culminând așa cu eliminarea Cupa Europeană”, a spus Croitoru.
El a făcut referire la Reagy Ofosu al cărui transfer a picat după ce jucătorul și-a făcut fișa medicală.
„Ce pot să îi spun eu la jucător care știe că trebuie să semneze, să se transfere la o echipă importantă, cu un campionat bun, și a doua zi, toate actele erau semnate din partea noastră, el trebuia să mai facă fișa medicală și să semneze, că dați seama că este dărâmat din toate punctele de vedere”, a spus Croitoru.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.