Consumul de pește de trei ori pe săptămână reduce riscul de cancer colorectal
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi: „Îmi exprim regretul că o pandemie a ajuns subiect de campanie electorală”
Ca urmare a declarației de presă făcută de dl. Senator Șoptică, astăzi, 22.05.2020, prin care se solicită demiterea managerului Spitalului municipal Dorohoi, observ că după ieșirea țării din starea de urgență unii politicieni s-au relaxat și au început campania electorală.
Am citit și eu declarația politică a d-lui. senator PNL Șoptică, prin care se încearcă crearea unei stări de tensiune într-o unitate spitalicească, în cazul de față Spitalul Municipal Dorohoi.
Constat că domnia sa a devenit deosebit de interesat de situația din Spitalul Dorohoi abia acum, după mai bine de două luni după instaurarea stării de urgență în România, și la câteva zile de la instalarea stării de alertă. Poate că ar fi fost mult mai credibil astăzi, dacă ar fi ieșit public în momentul în care se punea problema transformării Spitalului Dorohoi în spital COVID, măcar pentru a atrage atenția celor care se lăudau pe Facebook că au rezolvat situația de la Dorohoi, că exista deja Ordinul Ministrului Sănătății conform căruia această unitate medicală era exclusă de pe lista națională, tocmai după vizita efectuală de dl. Ministru Nelu Tătaru.
Vreau să transmit că niciodată nu am apreciat când politicienii încep să emită opinii în domenii care nu fac parte din specializarea lor profesională. Există instițuții ale statului român care au competență în fiecare materie și de aceea consider că numai acestea pot formula concluzii plauzibile cu privire la existența sau nu a unor erori și care pot propune luarea unor măsuri.
În calitate de primar al municipiului Dorohoi, care până în acest moment nu am fost sesizat oficial de către instituțiile cu drept de control în domeniul sanitar, că la Spitalul Dorohoi s-ar fi înregistrat erori manageriale, înclin să cred că declarația de presă a dlui. senator Șoptică, apărută astăzi, 22.05.2020, este doar o încercare de a impune și la Spitalul Dorohoi un alt manager, eventual un membru PNL.
Dar în acest context, se impune o întrebare: atât timp cât pe perioada stării de urgență exista posibilitatea ca dl. senator Șoptică să propună înlocuirea d-lui. manager Anton Bogdan de către conducerea Ministerului Sănătății, de ce nu a făcut-o?
Pentru o corectă informare a opiniei publice trebuie să arăt că actualul manager al Spitalului municipal Dorohoi nu a fost și nu este membru al vreunui partid politic, a promovat un concurs organizat de Consiliul de Administrație în condițiile și cu respectarea legislației în vigoare, așa încât, eventualele măsuri sancționatorii nu se pot lua la presiuni politice, ci tot prin aplicarea prevederilor legale. Prevederi pe care eu le cunosc.
Totodată, lumea trebuie să știe că mereu a existat o colaborare strânsă între managerul Spitalului Dorohoi și autoritățile locale, fapt confirmat și de sumele alocate din bugetul local pentru asigurarea gestionării în cele mai bune condiții a situațiilor generate de pandemie.
Ca exemplu, numai în ultima ședință de Consiliu Local s-a aprobat achiziționarea de aparatură medicală constând în: analizator automat de imunologie, Sistem automat POC de diagnostic și Agitator tuburi-Vortex. Și aceste achiziții, precum și cele care vor urma, nu se fac decât pentru a fi cât mai pregătiți pentru a gestiona cât mai bine valul al doilea al pandemioei, anunțat de autoritățile centrale ca fiind posibil a se produce spre sfârșitul acestui an.
În încheiere, tot pentru o corectă informare a opiniei publice, trebuie să scot în evidență că apariția unor nereguli de gestionare a situațiilor intervenite în Secția Chirurgie din cadrul Spitalului Dorohoi trebuie abordată prin cercetarea modului în care șeful acestei secții a aplicat măsurile dispuse de managerul spitalului și ulterior, tot după o atentă cercetare a documentelor și situațiilor de fapt, să se ia măsurile impuse de legislație.
De asemeni, îmi exprim regretul că o pandemie care face ravagii la nivel mondial a ajuns subiect de campanie electorală în județul Botoșani, România...
PRIMAR AL MUNICIPIULUI DOROHOI,
ing. Dorin Alexandrescu
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.