De ce nu se mai trag clopotele la biserică. Ce se va întâmpla până la Înviere
În Joia Mare, clopotele bisericilor au încetat să mai bată. Vor mai prinde glas la Înviere. Este un semn de umilință față de începutul sfârșitului, în viața omenească a Mântuitorului.
În toate bisericile ortodoxe și catolice a fost recreat momentul spălării picioarelor. Iar pe Dealul Mitropoliei, slujbei din Joia Patimilor i-a fost adăugată ceremonia de sfințire a Marelui Mir, cu care copiii sunt unși atunci când sunt botezați.
Într-un cazan de sute de litri au fost turnate, pe rând, 40 de ingrediente pentru Sfântul și Marele Mir: tămâie și smirnă, decocturi de plante, ierburi uscate, rășini parfumate și diverse uleiuri.
Gazda acestui proces complicat, în care mirul care fierbea mocnit a fost agitat continuu, a fost Mănăstirea Duminica Sfinților Români din București.
După trei zile, din amestec au rămas cam 220 de litri. Decizia Bisericii Ortodoxe a fost ca acesta să fie sfințit în Joia Mare.
Sfântul și Marele Mir a fost pregătit prima oară acum 132 de ani, la scurt timp după recunoașterea autocefaliei BOR. Acest amestec de uleiuri nobile, vinuri și mirodenii va fi folosit la botezul pruncilor, la sfințirea bisericilor și mănăstirilor, la depunerea moaștelor în racle și la sfințirea Antimiselor.
Antimisele sunt pânze care stau pe altarul bisericilor și poartă imaginea coborârii Maicii Domnului în mormânt. Sfântul și Marele Mir a fost împărțit în 44 de amfore de argint. Acestea vor fi oferite celor 44 de înalți prelați și vor ajunge apoi în parohii. Citește mai mult pe stirileprotv.ro.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.