Cinema Unirea: Vezi programul între 20 şi 26 ianuarie
1. Ora 13.00- Film pentru copii
2.Orele 15.00 şi 17.00- “O singură zi”
3. Ora 19.00- “Culoarea sentimentelor”
Un premiu şi 4 nominalizări Globul de Aur
Regia: Tate Taylor
Cu: Bryce Dallas Howard, Emma Stone, Octavia Spencer, Viola Davis
Gen film: dramă
“Culoarea sentimentelor” este o dramă emoţionantă, povestită cu umor şi speranţă, despre prietenie, curaj şi mai ales despre puterea de a inspira schimbări sociale.
Acţiunea se desfăşoară în Jackson, Mississippi, în anii ‘60. Povestea pune în scenă relaţia care se construieşte între trei femei diferite, dar extraordinare, o prietenie greu de imaginat, consolidată în jurul unui proiect editorial secret, care încalcă normele sociale şi care le supune pe cele trei femei unui mare risc.
Eugenia “Skeeter” Phelan tocmai a absolvit colegiul şi redactează o rubrică de sfaturi pentru îngrijirea casei într-un ziar local, ajutată de Aibileen, servitoarea unei bune prietene. În scurt timp, tânăra jurnalistă porneşte un proiect clandestin, inspirat de istoriile de viaţă ale lui Aibileen şi ale lui Minny Jackson, buna sa prietenă, care se confruntă cu aceleaşi probleme. Cele trei femei împărtăşesc în şoaptă poveştile lor, răstoarnă regulile sociale ale acelor timpuri şi se expun astfel riscului de a fi marginalizate de societatea în care trăiesc.
Dezvăluirile şoptite, dar curajoase ale protagonistelor se transformă astfel în proiectul editorial care stă la baza unor schimbări sociale. În acest fel, cele trei personaje îşi fac auzită vocea şi, în acelaşi timp, dezvăluie condiţia socială a servitoarelor de culoare, un subiect tabu pentru acele timpuri.
Filmul are o distribuţie remarcabilă, Emma Stone (“Easy A”, “Zombieland”) joacă rolul curajoasei Skeeter, Viola Davis, dublă câştigătoare a premiului Tony şi nominalizată la Premiile Academiei (pentru “Doubt” şi “Eat, pray, love”) joacă rolul puternicei Aibileen, iar vorbăreaţa Minny Jackson este interpretată de talentata actriţă Octavia Spencer (“Dinner for Schmucks”, “Seven Pounds”).
Filmul este bazat pe romanul omonim, “The Help”, un bestseller lansat în 2009 şi lăudat de critici, care a rămas în Topul “New York Times” al celor mai vândute cărţi timp de 103 săptămâni. Romanul este în curs de publicare şi la noi, la Editura Univers şi va apărea pe piaţă, cel mai probabil, la finalul lunii noiembrie.”
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.