Colocviul de exegeză literară. Ediția a VII-a. In honorem Edgar PAPU
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu organizează, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în perioada 15-16 iunie 2023, Colocviul de exegeză literară (ediția a VII-a) In honorem Edgar PAPU, un omagiu adus lui Edgar PAPU, în 2023 împlinindu-se 115 ani de la nașterea sa (pe 13 noiembrie) și 30 de ani trecerea sa la cele veșnice (pe 30 martie).
Discipol al lui Tudor Vianu, Edgar Papu (1908-1993), membru post-mortem al Academiei Române, este una dintre figurile teoretice și critice de referință din spațiul cultural românesc. Estetician, teoretician al culturii, comparatist, Edgar Papu s-a dedicat interpretării marii culturi universale și europene, cu care a pus în dialog valorile literaturii române. În efortul de identificare a valorilor românești, Edgar Papu a oferit în studiul Din clasicii noștri. Contribuții la ideea un protocronism românesc, din 1977, o perspectivă de interpretare pe care ideologia momentului a folosit-o în politica sa anti-europeană. Condamnat la 8 ani de închisoare în 1961, intelectualul de factură europeană ajunge să fie considerat părintele unei mișcări ideologice izolaționiste și antieuropene din care se hrănește național-comunismul. Acestea sunt doar câteva din motivele care impun și legitimează nevoia de recontextualizare și interpretare a operei lui Edgar Papu. În plus, Poezia lui Eminescu, studiul despre Eminescu din 1971, la care se adaugă studiul postum Eminescu într-o nouă viziune (2005), constituie repere în exegeza eminesciană.
La Colocviu, și-au anunțat participarea: Iulian Boldea, Bogdan Crețu, Mircea A. Diaconu, Caius Dobrescu, Livia Iacob, Mircea Martin, Mihaela Pop, Constantin Stoenescu, Lucia Țurcanu, Mihai Zamfir.
Prezentarea comunicărilor și discuțiile, la care sunt invitați să participe profesori de limba și literatura română din Botoșani, vor avea loc în trei secțiuni: pe 15 iunie, începând cu ora 17.00, și pe 16 martie, la orele 9.30 și 11.30, în Sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.