2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Obiceiurile din Ajunul Crăciunului aduc noroc în anul viitor
Sărbătoarea Sfîntă a Crăciunului, cea mai aşteptată de peste an, este momentul reunirii familiei, cînd relele se dau uitării şi încercăm să fim buni. Strămoşii noştri ne-au lăsat o serie de obiceiuri şi superstiţii legate de Ajunul Crăciunului. Din popor se spune că, respectarea lor atrage după sine norocul şi bunăstarea în anul care vine. Aşadar, dacă doriţi ca anul 2013 să fie rodnic în toate şi pe placul dumneavoastră, în Ajunul Crăciunului ţineţi cont de următoarele sfaturi din bătrîni:
- Simbolul Craciunului este bradul. Chiar dacă l-aţi cumpărat cu mult înainte, împodobiţi-i ramurile verzi numai în Ajunul Crăciunului.
- Vîscul adus în casă de Crăciun cheamă norocul şi belsugul, îndepartează certurile şi ajută la menţinerea armoniei în familie, speriind bolile, ghinionul şi demonii. Verdele plin de viaţa al frunzelor de vîsc, strălucirea fructelor sale maturizate în miezul iernii, cînd toate celelalte plante dorm, sînt legate de naşterea Mîntuitorului, care a trezit şi a dăruit viaţă veşnică inimilor celor care au primit harul Său. Cununa de vîsc este o reproducere a aureolei de lumină care înconjoară creştetul lui Iisus, înca din momentul naşterii Sale, aşa cum este reprezentată în iconografia ortodoxă. Cununa din frunze uscate de vîsc se pastrează tot anul, fiind deopotrivă protector al casei de rele şi leac pentru diferite boli. Despre bolile tămăduite cu frunze de vîsc culese în ajun de Crăciun s-ar putea scrie o carte, impletind elemente de fitoterapie cu practici rituale, al caror sens scapă adesea omului modern, dar care în trecut şi-au dovedit de nenumărate ori eficienţa, aceasta explicînd perpetuarea lor prin vremi.
- Puneţi în brad, într-un mic săculeţ, cîteva boabe de fasole albă, ele simbolizează curăţirea sufletului.
- Deschideţi uşa tuturor colindătorilor. Urările lor au forţe magice. „Florile dalbe", „Domn, Domn să-nalţăm", „Bună dimineaţa la Moş Ajun"... sînt colinde care transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an. Potrivit credinţei populare colindătorii sînt cei care aduc norocul în anul care vine.
- Cum va treziţi, spălaţi-vă faţa cu apa în care aţi pus un ban de argint.
- Nu măturaţi casa în Ajun, vă veţi mătura norocul.
- Plantaţi o floare în ghiveci sau puteţi cumpăra şi aduce în casă o crăciuniţă roşie.
- Treceţi simbolic un căţel de usturoi peste frunte, el va avea rolul de a îndepărta spiritele rele.
- Pe lîngă bucatele gătite pentru voi, puneţi pe masă un colac, pregătit în casă şi un pahar cu apă pentru spiritele răposaţilor. Se spune că se întorc la casele lor în Ajun.
- Pe masa frumos împodobită puneţi o creangă de busuioc în ornamentul din mijloc. Busuiocul aduce noroc.
- De pe masa nu trebuie să lipsească friptura de porc sau măcar simbolic un preparat din porcul tăiat la Ignat.
- Nu beţi vin roşu în ajun. Vinul roşu se bea numai în ziua de Crăciun, dintr-un pahar din care aţi băut la zile mari: cununie, botez. La origine, cu un înţeles magic, practica are proprietăţi curative, astfel de pahare purtînd amprente de puternică pozitivitate, de bucurie şi noroc.
- Nu lucraţi în Ajunul Crăciunului. Veţi lucra din greu tot anul viitor.
- Nu daţi şi nu cereţi cu împrumut bani sau alte obiecte în Ajun
- Aduceţi-vă acasă tot ceea ce aţi împrumutat peste an.
- Nu coaseţi, nu spălaţi rufe, astfel aduceţi boli în casă în anul viitor.
- De pe masa de Crăciun nu trebuie să lipsească peştele, sarea, boabele de grîu, puse separat, în vase mici colorate şi integrate printre bucate.
- Nu puneţi pe masă alcool în Ajun. Se spune că diavolul a inventat băutura şi-l va batjocori tot anul viitor pe cel care va bea în Ajun.
- E bine să ţinem post în această zi, cinstind Naşterea Mîntuitorului Iisus. Numai aşa vom avea noroc şi vom fi binecuvîntaţi în anul ce vine.
- Puneţi-vă bănuţi de metal în hainele pe care le purtaţi în Ajun, anul viitor va fi bogat.
- Ziua de ajun este specială pentru unitatea familiei. Adunaţi-vă acasă, astfel familia va fi unită tot anul.Masa de Crăciun
- Pe lîngă familia adunată în jurul mesei invitaţi şi un om sărman la masa de Crăciun. În anul viitor veţi primi înmiit răsplata faptei bune.
- Oferiţi daruri oricît de mici, în anul următor se vor întoarce la dumneavoastră.
- Dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, e semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor.
- Pentru a atrage binele asupra caselor, pregătiţi o masă îmbelşugată şi ţineţi-o întinsă toată noaptea.
- Nu uitaţi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate realizările şi bucuriile de peste an.
La sate
- Un alt obicei vorbeşte despre aruncarea boabelor de grîu şi de porumb în faţa colindătorilor.
- Dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat.
- Recolta va fi bună în anul următor dacă se va amesteca sămînţa de brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
Se spune, obiceiurile străvechi, transmise din generaţie în generaţie, aduc noroc şi belşug în case. Pe lîngă mesajul mistic, multe dintre ele sînt legate de cultul fertilităţii, de atragerea bunăstării asupra gospodăriilor.
Pînă vom vedea cum se conturează 2013, să aveţi parte de un Crăciun binecuvîntat!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.