Sâmbăta morților sau Moșii de iarnă. Ce ar trebui să știe fiecare român despre ziua aceasta

Sâmbăta morților sau Moșii de iarnă. Ce ar trebui să știe fiecare român despre ziua aceasta

Sâmbăta morților sau Moșii de iarnă (cum mai e cunoscută în popor) este o zi de mare însemnătate pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR), dar și pentru creștinii ortodocși, deopotrivă.

Sărbătoarea care anul acesta pică în data de 26 februarie 2022 se mai numește și Sâmbăta Lăsatului Secului. În jurul ei există multe tradiții și obiceiuri păstrate cu sfințenie an după an de creștinii de pretutindeni.

De aceea, reprezentanții BOR dedică acestei zile mai multe materiale informative. Astfel, fiecare român are ocazia de a afla care este dimensiunea zilei în care este organizată Sâmbăta Morților, Moșii de iarnă 2022.

Astfel, ea este cinstită de fiecare dată în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi. Sunt pomeniți cei plecați dintre noi. Potrivit doxologia.ro, Sâmbăta Morților reprezintă un prilej important pentru a le aduce ofrande celor adormiți.

Ziua de sâmbătă a fost aleasă pentru a comemora morții pentru că este o imitare perfectă a Sâmbetei Mari. Este ziua în care Mântuitorul a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad pentru a-i elibera pe drepţii adormiţi.

Ce trebuie să știi despre Sâmbăta Morților. Moșii de iarnă 2022 au loc pe 26 februarie
În altă ordine de idei, credincioșii trebuie să știe că noaptea de sâmbătă spre duminică este deschisă și marchează începutul sâmbetelor morților. Este vorba de 7 sâmbete, care se vor încheia odată cu Sâmbăta lui Lazăr, ce are loc înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

Mai mult decât atât, sursa menționată ne învață că toate sâmbetele pe care le are anul liturgic sunt închinate celor trecuți la Domnul. De asemenea, sunt închinate tuturor sfinţilor reprezentaţi de martiri. Asta înseamnă că fiecare zi de sâmbătă este văzută ca o imitare a Sâmbetei Mari.

De asemenea, moartea creștinilor reprezintă o icoană a şederii lui Hristos în mormânt. Pe de altă parte, defuncții pot fi asociați martirilor ceea ce înseamnă că fiecare creștin este virtual un sfânt, iar cadavrul său o relicvă.

Stirea anterioara

Se întorc ninsorile în România! Unde va ninge în weekend

Stirea Urmatoare

Pomul de Crăciun, ediția 2024 - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.