Femeie de 51 de ani dată dispărută de familie. Polițiștii botoșăneni o caută
Tradiții de Sfinții Constantin și Elena: Ce nu e bine să faci. Obiceiul care aduce ghinion, conform unei vechi superstiții
An de an, pe data de 21 mai, creștinii ortodocși îi celebrează pe Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena. Astfel, în această zi de sărbătoare, mulți oameni respectă cu sfințenie o serie de tradiții și obiceiuri.
Superstiții de Sfinții Constantin și Elena
Potrivit tradiției populare, se spune că oamenii nu ar trebui să lucreze la câmp de Sfinții Constantin și Elena. Astfel, evită pagubele aduse holdelor de păsările cerului. Însă, în anumite zone ale țării, ziua de 21 mai este ultima în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei.
În popor, se crede că tot ce se seamănă după această zi se va usca. De asemenea, de Sfinții Constantin și Elena, femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă casele pentru a alunga duhurile rele și necurate.
În schimb, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, iar asta pentru a se apăra de forțe malefice și pentru a scăpa de ghinion. Prin fumul focului obișnuiesc să treacă, totodată, și oile, pentru a fi ferite de spiritele rele în tot timpul în care vor sta la stâne.
Tot tradiția mai spune că pentru a avea liniște și spor în familie, oamenii ar trebui ca în ziua de 21 mai să aducă în locuință nici mai mult nici mai puțin de trei fire de bujori îmbobociți.
Ce rugăciune să rostești de Sfinţii Constantin şi Elena
În continuare îți vom prezenta o rugăciune pe care e bine să o spui pe data de 21 mai. Odată rostită, Sfinţii Constantin şi Elena te vor feri de necazuri, te vor ocroti și te vor ajuta să îți îndeplinești toate obiectivele.
„Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!”
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.