„Vocile primăverii”, premiate la Botoșani - FOTO

„Vocile primăverii”, premiate la Botoșani - FOTO

Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică Uşoară Românească „Voci de Primăvară”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, a fost un succes încă de la prima ediție.

Situația pandemică prin care trecem în aceste momente a făcut ca debutul festivalului-concurs să se facă online. Cu toate acestea, manifestarea a reunit la start, la cele două categorii de vârstă – 10-15 ani și 16-35 de ani –, 56 de participanți din țară și străinătate, și și-a anunțat intenția fermă de a se înscrie în rândul celor de elită din regiune.

Valoarea concurenților a fost ridicată, juriului, format din maestrul Marius Țeicu (compozitor, dirijor și solist vocal), maestrul Viorel Gavrilă (compozitor și dirijor) și Cornelia Ciobanu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, fiindu-i foarte greu să facă departajarea concurenților. 

La categoria de vârsta 10-15 ani, trofeul a fost câștigat de Catinca-Maria Leu din Călărași (județul Călărași), iar premiul I de botoșăneanca Maria Stan-Muraru. La categoria de vârsta 16-35 ani, trofeul a fost adjudecat de Andra-Elena Mihalache (Botoșani), iar premiul I a fost câștigat de Ana-Maria Țîbuleac din Raionul Rîșcani (Republica Moldova) și Diana-Cosmina Penghiș din Buciumeni (Galați).

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a participat la Gala Laureaților și a ținut să-i felicite pe toți participanții, în mod deosebit pe câștigători și pe organizatori. „Mă bucur că se materializează astfel de inițiative la nivelul județului. Conducerea Consiliului Județean susține toate acțiunile care contribuie la consolidarea renumelui de județ cultural Botoșaniului. Felicitări câștigătorilor și organizatorilor coordonați de către doamna director Cornelia Ciobanu! Mult succes pe viitor!”, a transmis Doina Federovici.

„«Voci de Primăvară» are drept scop promovarea muzicii uşoare româneşti, afirmarea şi lansarea tinerelor voci, stimularea de noi talente interpretative, în vederea promovării lor în elita artiștilor atât pe plan intern, cât și internațional”, a conchis Cornelia Ciobanu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Stirea anterioara

„Primăvara în culori”, un concurs dedicat copiilor talentați, un succes

Stirea Urmatoare

Polițiștii din Botoșani au adus bucurie în sufletele copiilor de Crăciun - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.