Poliţiştii, anunţaţi că îşi vor primi restanţele luna viitoare

Poliţiştii, anunţaţi că îşi vor primi restanţele luna viitoare

Poliţiştii îşi vor primi restanţele la norma de hrană în prima jumătate a lunii iulie, cel mai târziu în ziua salariului, conducerea MAI solicitând Ministerului Finanţelor şi acordarea normei pentru echipamente, informează Mediafax.

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au declarat, marţi seară, după întâlnirea cu sindicaliştii, că poliţiştii vor primi restanţele la norma de hrană, cel mai probabil, înainte de 15 iulie, aşa cum promisese ministrul Traian Igaş.

De asemenea, conducerea MAI a solicitat Ministerului Finanţelor să aprobe plata normei pentru echipamente poliţiştilor.

În cadrul discuţiei cu reprezentanţii sindicatelor din poliţie, s-au dezbătut şi propunerile acestora pentru a evita disponibilizarea a aproximativ 10.000 de angajaţi.

Astfel, potrivit lui Pavel Abraham, şeful departamentului juridic al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMD), la întrunire "s-a manifestat bunăvoinţă" şi de partea sindicaliştilor, şi de partea oficialilor MAI.

În ceea ce priveşte disponibilizarea unor cadre, Abraham a spus că este necesară o reevaluare a situaţiei operative, pentru a nu ajunge în situaţia în care numărul celor daţi afară să afecteze activitatea unităţilor teritoriale.

Referitor la evaluările ce urmează să fie făcute înaintea disponibilizărilor, Abraham a spus că în primă etapă se va evalua activitatea poliţistului, pregătirea sa şi rezultatele obţinute, urmând ca în situaţii extreme să se treacă la susţinerea unui examen. Pavel Abraham a precizat că aceste "concursuri" nu trebuie totuşi generalizate, ci trebuie să se ţină cont de situaţia operativă în fiecare unitate în parte.

El a mai spus că efectivele MAI pot fi reduse pe măsură ce vor fi introduse noi mijloace de lucru, noi tehnologii şi se va informatiza sistemul poliţienesc şi aparatului administrativ.

Totodată, sindicaliştii au cerut să se facă un raport în legătură cu economiile care s-ar face prin disponibilizarea angajaţilor din MAI şi cum ar afecta situaţia operativă, nu comparativ cu UE, ci bazat pe necesităţile din ţara noastră.

Abraham a mai spus că "portiţa discuţiilor" a rămas deschisă şi că după ce Curtea Constituţională va discuta, joi, pe tema statutului poliţistului, va avea loc o nouă întâlnire la sediul MAI.

Potrivit reprezentanţilor MAI, aceasta va avea loc, cel mai probabil, vineri sau luni.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.