Sapte banci au lansat oferte alternative la ,,Prima casa

Sapte banci au lansat oferte alternative la ,,Prima casa". Cu dobanzi mai mari, dar mai usor de accesat

Institutiile bancare testeaza piata, adresandu-se clientilor care au banii necesari pentru avans. Imprumuturile au dobanzi mai mari, fiind necesar un avans mult mai ridicat

T­ot mai multe banci au inceput sa lanseze variante alternative de creditare ipotecara, pe masura ce fondurile din programul ,,Prima casa 3” se epuizeaza, iar viitorul unei noi etape este momentan incert. Astfel, institutiile de credit ofera imprumuturi imobiliare cu dobanzi relativ mai mari decat cele din programul guvernamental, dar si cu un avans minim mai ridicat. In schimb, oricine isi poate cumpara o locuinta prin alternativele la ,,Prima casa”, indiferent de cate imobile detine in proprietate.

De altfel, Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank, explica intr-un interviu acordat ,,Fin.ro” ca, in mo­men­tul in care in Romania va exista ac­ti­vitate de creditare fara programul ,,Prima casa”, atunci se va putea spune ca s-a terminat criza.

Imprumuturile acordate prin progra­mul guvernamental au o rata a dobanzii egala cu Euribor la 3 luni plus o marja fixa de maximum 4%, la creditele in euro, res­pectiv Robor la 3 luni plus maximum 2,5%. Marja include si nivelul total al comi­si­oa­nelor percepute de banca. Totodata, avansul minim pentru imprumuturile ,,Prima casa” este de 5%.

Cresterea marjelor

Ultima institutie de credit care a lansat o alternativa la programul guverna­men­tal este Millennium Bank. Banca acorda credite ipotecare cu dobanzi egale cu Euribor/Robor la 3 luni plus o marja de cel putin 5%, iar avansul este de 10% din valoarea imprumutului. Marja pe care o apli­ca institutia este influentata de va­loa­rea finantata si de optiunea clientului de a-si transfera venitul la banca. Potrivit da­te­lor de pe pagina de internet a Mille­nnium Bank, o persoana care nu detine alte credite si care nu are alte persoane in ingrijire va plati pentru un imprumut ipotecar pe 30 de ani de 40.000 de euro, o rata de 263,17 euro. Cheltuielile aferente intocmirii dosarului de credit sunt de 900 de lei, iar comisionul de analiza este de 1.000 de euro. Banca indica pentru acest tip de credit un venit net lunar de minimum 2.129 de lei.

O alta institutie de credit care a lansat o alternativa la programul ,,Prima casa” este Raiffeisen Bank. Banca ofera credite cu o dobanda in functie de Euribor/Ro­bor la 6 luni plus o marja de 5,5% la euro (4,9% pentru clientii cu un cont de salariu la banca), respectiv 3,75% la lei (3,5% pentru clientii cu cont de salariu). Astfel, pentru un credit de 30.000 de euro pe 30 de ani rata lunara este de 185 de euro, DAE este 6,36%, valoarea totala platibila fiind de 66.761 de euro. Comisionul de analiza este de 400 de euro, cel de eva­luare garantii 90 de euro, iar comisionul unic postacordare este de 90 euro/soli­citare. Banca solicita un avans minim de 15%.

Comisioanele nu trebuie ignorate

Totodata, CEC Bank a lansat un cre­dit ipotecar cu dobanzi de 8,84% la lei (Ro­bor la 6 luni plus o marja de 1,9 punc­te procentuale) si de 5,22% la euro (Eu­ribor la 6 luni plus 4 puncte pro­cen­tuale). Banca nu percepe comi­si­oa­ne de evaluare imobil sau analiza dosar, insa taxeaza administrarea im­pru­­mu­tului cu 0,04% lunar. Avansul este de minimum 10%.

Bancpost are in oferta un credit imobiliar pentru care percepe dobanzi de Euribor/Robor la 3 luni plus marje de 5,25% la euro si de 4,25% la lei.

Banca solicita un avans de minimum 15% la imprumuturile in lei si de 20% la cele in euro. Comisionul de analiza dosar este de 400 de euro (la creditele in euro) sau 1.500 de lei (la creditele in lei), taxa lunara de administrare cont curent este de 1,5 lei, la care se mai adauga un comision unic de 250 de lei.

BCR acorda credite ipotecare in euro si lei pentru clientii care au un istoric cu banca (isi incaseaza salariul intr-un cont curent la BCR sau au avut un com­por­tament bun de plata) la dobanzi stabilite in functie de Euribor la 6 luni plus o marja de 4,1%, respectiv Robor la 6 luni alaturi de o marja de 2%.

In primii cinci ani, dobanda la imprumutul imobiliar este fixa, de 10% la lei si de 6,9% la euro. Pentru clientii care nu au un istoric cu banca atat marjele, cat si dobanzile fixe din primii cinci ani sunt mai mari cu 0,5 puncte procentuale (p.p.). Totodata, in functie de avansul prezentat de client, dobanda standard se majoreaza cu 0,2 p.p. pentru creditele cu avans cuprins intre 20% si 25% si cu 0,4 p.p. pentru creditele cu avans cuprins intre 15% si 20%. BCR percepe un comision de administrare credit lunar cuprins intre 7-27 de euro la imprumuturile in moneda unica sau intre 35-105 lei la creditele in moneda nationala, in functie de valoarea creditului. Costurile de evaluare imobil pot varia intre 200 de lei si 550 de lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.