Camion încărcat cu carne, răsturnat pe Sucevei

Camion încărcat cu carne, răsturnat pe Sucevei

Un camion încărcat cu carne s-a răsturnat, marţi seară, în sensul giratoriu de pe strada Sucevei, la intersecţia cu strada Pacea. Maşina venea dinspre Cătămărăşti Deal, unde a fost încărcată cu carne (carcasă de bovină) de la abatorul C & C Company, şi se îndrepta spre Ploieşti.

Şoferul camionului MAN, Ştefan Ciobanu, susţine că în sensul giratoriu vehiculul s-a dezechilibrat, răsturnându-se pe partea dreaptă, chiar în intersecţie.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii de circulaţie, dar şi lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care, însă, nu au avut nevoie de intervenţie, în condiţiile în care şoferul a ieşit singur din maşină.

Pentru a fi repus pe roţi, camionul a avut nevoie de o mara. Pentru evenimentul produs, şoferul de 36 de ani nu a fost sancţionat.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pomul de Crăciun, ediția 2024 - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.