Concurs de Ouă Încondeiate la Rogojești. Vezi cine a luat Trofeul Festivalului și premiile acordate - FOTO
Deschiderea oficială a Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate, Ediţia a IV- a, a avut loc sâmbată, 25 martie 2017 şi a debutat cu secţiunea adulţilor.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani împreună cu Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Rogojeşti s-au bucurat de prezenţa meşterilor populari din Falcău, Brodina, Fundu Moldovei, Ulma, Coşna, Dorna Candrenilor, Radauţi, Bucecea, Vlădeni şi Rogojeşti.
Manifestarea a început cu Slujba de binecuvântare oficiată de Preotul Paroh Ioan Flaviu Rus şi a continuat cu salutul de bun venit adresat de către doamna Cornelia Ciobanu, manager al instituţiei, tuturor participanţilor, în prezenţa domnului Danuţ Huţu, director al Direcţiei Pentru Cultură şi al primarului comunei Mihăileni – domnul Laurenţiu Barbacariu.
Referentul etnograf al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – prof.Margareta Mihalache a vorbit despre importanţa acestui proiect implementat acum câţiva ani care a beneficiat de un sprijin real din partea Preotului Paroh Ioan Flaviu Rus şi a meşterei populare Iuliana Celica Nistor, încheind alocuţiunea prin prezentarea conotaţiilor diverse legate de simbolul propriu-zis al Festivalului: oul închistrit sau încondeiat.
Ambele secţiuni (adulţi şi copii) s-au derulat cu succes şi s-a putut concluziona atât de organizatori, cât şi de vizitatori că această ediţie a fost una reuşită deoarece meşterii populari au excelat în tehnica abordată, în tematica şi motivele scrise pe ouă, dar şi printr-o cromatică armonios îmbinată.
La sfârşitul concursului s-au acordat următoarele premii şi menţiuni:
SECŢIUNEA ADULŢI
Trofeul Festivalului-Concurs de Ouă Încondeiate, Ediţia a IV-a, Rogojeşti – Ursulean Maria (Bucecea)
Premiul I – Omania Paula (Brodina)
Premiul al II-lea – Omania Vasilena (Falcău)
Premiul al III-lea – Doroftei Silvia (Fundu Moldovei) şi Serediuc Adina Luisa (Brodina)
Menţiuni:
- Petraşciuc Dorina (Rogojeşti)
- Bohaiciuc Elena (Rogojeşti)
- Fundiur Victoria (Rădauţi)
- Lupu Angela (Rogojeşti)
SECŢIUNEA COPII (două categorii de vârstă)
Premiul I – Ursulean Sânziana (Bucecea)
Premiul al II-lea- Mihăilescu Mădălina (Rogojeşti)
Premiul al III-lea – Amăriuţei Antonia (Bucecea)
Menţiuni:
- Omania Andreea Elena (Brodina)
- Condurache Cristiana (Bucecea)
- Fercalo Tiberiu (Rogojeşti)
- Costil Cristian (Ulma)
Premiul I – Serediuc Ioana Mihaela (Brodina)
Premiul al II-lea – Chilăraşu Florentina (Vlădeni)
Premiul al III-lea – Biliuţă Ramona (Bucecea) şi Constantin Ana Maria (Vlădeni)
Menţiuni:
- Leucă Bianca (Rogojeşti)
- Dobenciuc Laura (Rogojeşti)
- Cerepaniuc Alina (Rogojeşti)
- Vatamaniuc Diana (Vlădeni)
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.