Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în două orașe din județ

Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în două orașe din județ

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei din cadrul secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat sâmbătă 3 decembrie, o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice. 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 52 de persoane și controlate 34 de autovehicule, iar în urma neregulilor contatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.000 de lei. 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, sâmbătă 3 decembrie, au oprit, pe o stradă din orașul Săveni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 35 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente legale de transport pentru cantitatea de 2,5 metri cubi de material lemnos pe care o transporta, motiv pentru care aceasta a fost supusă confiscării. 

În aceeași zi, în intervalul orar 18:00-24:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, sprijiniți de cei din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au organizat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație. 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 60 de persoane, au fost controlate 15 autovehicule și 9 unități economice. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei. 

Tot sâmbătă 3 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit în trafic, pe drumul județean D.J. 208 H, în comuna Copălău, două autoturisme conduse de doi tineri, de 32 de ani, respectiv 37 de ani, ambii din comuna Cristești. 

În urma controlului efectuat în interiorul celor două autoturisme, au fost identificate obiecte contondente, din cauciuc și din lemn și o sabie, care au fost ridicate de către polițiști. 

Totodată, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că unul dintre aceștia se află sub măsura controlului judicar pentru săvârșirea de infracțiuni cu violență,  urmând ca datele obținute să fie exploatate în cadrul dosarului penal aflat în lucru, iar în funcție de rezultate să fie dipuse măsuri legale.

Stirea anterioara

O mașină a luat foc în mers pe strada Împărat Traian din Botoșani

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.