Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Amendă de 900 de lei pentru un tânăr care a făcut scandal într-un bar din Dorohoi
Un bărbat în vârstă de 33 de ani va avea de achitat o amendă de 900 de lei, după ce sâmbătă seară a încălcat prevederile legale privind faptele de tulburare a ordinii publice într-un bar din municipiul Dorohoi.
„Deranjat" de acțiunea de control a jandarmilor pentru verificarea respectării măsurilor sanitare preventive anti COVID-19, bărbatul a făcut scandal și a refuzat în mod repetat să își decline identitatea la solicitarea îndreptățită a jandarmilor.
Nu a fost singura amendă aplicată de jandarmi în acest week-end, în total fiind constatate 90 de fapte de natură contravențională pe timpul executării misiunilor independente sau în sistem integrat, împreună cu polițiști.
Valoarea totală a amenzilor depășește suma de 13000 de lei, cu precizarea că o bună parte dintre sancțiuni au fost avertismente scrise, pentru fapte cu un pericol social redus.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiuni la sfârșitul săptămânii trecute, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență și intensificarea acțiunilor de prevenție sanitară.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.