Măsuri de ordine publică pentru meciul dintre F.C. Botoșani și Universitatea Craiova
Botoșăneancă beată, accidentată în timp ce traversa prin loc nepermis
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați joi 8 septembrie, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean D.J. 208 I, în localitatea Joldești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe D.J. 208I, direcția de deplasare, dinspre localitatea Tudora înspre localitatea Vorona, surprinde și accidentează o tânără, de 33 de ani, din municipiul Botoșani, care se angajase în traversarea părții carosabile, prin loc nepermis.
În urma impactului, aceasta a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât conducătorul auto, cât și victima au fost testați alcoolscopic, valoarea rezultată, în cazul victimei, fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să se stabiliească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.