Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Descoperirea făcută de polițiști după un accident rutier
Un bărbat de 36 de ani din municipiul Botoşani care se deplasa în calitate de conducător auto pe strada Cuza Vodă, ajungând la intersecţie cu strada Marchian, la efectuarea unui viraj la dreapta, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculul care rula pe aceeaşi direcţie de mers, condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat avarierea ambelor autoturisme, fără victime omeneşti.
Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 36 de ani şi negativ pentru bărbatul de 39 de ani.
Totodată, cu ocazia verificării documentelor s-a constatat că bărbatul de 36 de ani figurează cu permisul de conducere suspendat.
Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.