2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Inconștiență! Contract fals prezentat poliţiştilor din cadrul S.A.E.S.P.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, miercuri 29 aprilie, au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, fals în înscrisuri şi uz de fals.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, în calitate de administrator la o societate comercială din comuna Mihai Eminescu, în timpul unui control privind substanţele periculoase a prezentat S.A.E.S.P Botoşani, un contract pentru predarea în vederea eliminării totale a deşeurilor periculoase încheiat cu o firma din municipiul Bacău, care nu era valabil, datele înscrise în contractul respectiv nefiind reale.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de comiterea faptelor, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună soluţii conform prevederilor legale.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.