Dosar penal pentru un tânăr de 22 de ani care avea asupra sa o țigară confecționată artizanal
Modificarea ITP-ului i-a adus un dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la control dovada falsă a ITP-ului pentru autovehiculul condus.
În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța, un bărbat, cetățean cu dublă cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 18 de ani.
Bărbatul a prezentat la control certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care era aplicat autocolantul ce atestă dovada inspecției tehnice periodice a acestuia pentru autoturismul înmatriculat în Franța. Colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului și au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit faptul că inspecția tehnică periodică nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.