Un sortiment de ciocolată din Lidl a fost retras de la vânzare. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA
Poliţiştii de frontieră continuă combaterea pescuitului ilegal în apele de frontieră
În urma unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşaneni au întocmit dosare penale pentru pescuit cu plase monofilament în râul Prut. Plasele monofilament, în lungime de aproximativ 110 m, au fost confiscate.
De la începutul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au efectuat misiuni specifice de combatere a braconajului piscicol în zona de competenţă, pe timpul cărora colegii noştri au observat cu ajutorul aparaturii de vedere din dotare, patru persoane care se deplasau dinspre malul râului Prut către interiorul teritoriului naţional, transportând doi saci voluminoşi.
Poliţiştii de frontieră au intervenit şi au interceptat persoanele, în saci fiind descoperite plase monofilament, ce aveau dimensiunea ochiurilor sub limita permisă de lege, în lungime de aproximativ 50 metri liniari, precum şi cantitatea de 25 de kilograme de peşte.
Bărbaţii depistaţi au declarat că au desfășurau activităţi de pescuit pe râul Prut, folosind plasele monofilament, deşi aveau cunoştinţă că este perioadă de prohibiţie.
De asemenea, pe durata desfăşurării misiunilor cu ambarcaţiunile din dotare, poliţiştii de frontieră au scos din apa râului Prut o plasă monofilament de aproximativ 60 de metri, în care erau capturaţi mai mulţi peşti, care au fost eliberaţi în apă.
În consecinţă în cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol. Reamintim că prohibiţia generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial este de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.