Un sortiment de ciocolată din Lidl a fost retras de la vânzare. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA
Proprietarul câinilor care l-au atacat pe băiatul de 10 ani a fost reținut de polițiști
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc, cu aplicarea articolului 194 din Codul penal (vătămarea corporală).
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în calitate de proprietar al celor trei câini, care ar fi atacat un minor, în această dimineață, 19 februarie, nu ar fi luat măsurile necesare de prevenire a atacului respectiv, astfel, cele trei exemplare canine au ieșit de pe domeniul privat și au atacat victima care se deplasa pe drumul public.
Inițial, doar unul dintre cei trei câini a fost revendicat de proprietar, însă, din cercetări a reieșit faptul că și ceilalți doi îi aparțineau.
În urma leziunilor suferite, minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, față de bărbat a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru faptul că doi dintre câini nu erau identificați prin microcipare și nu erau sterilizați.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
De asemenea, din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că unul dintre câini, a fost înregistrat ca fiind introdus în padocul municipal, în luna mai 2022, ulterior, nu au fost identificate mențiuni de scoatere a acestuia din padoc sau predare proprietarului, motiv pentru care au fost extinse cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, pentru stabilirea împrejurărilor în care acesta a revenit la proprietar.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.